Primarul municipiului Chişinău, reținut în dosarul parcărilor cu plată

Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost reţinut ieri-seară de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în dosarul parcărilor cu plată. Acesta a fost plasat în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influenţă.

În urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator s-a constat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor. ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze  contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public-privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi, doar după aceasta, proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău.

Totodată, contrar legislaţiei în vigoare şi urmărind un scop infracţional, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME PARKLEITSYSTEM GmbH.

Astfel, pe parcursul anchetei, au fost documentate mai multe întâlniri dintre gestionarul din umbră al companiei câştigătoare şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii a Primăriei – întâlniri în cadrul cărora a fost discutată schema de trucare a licitaţiei, participarea primarului general la urgentarea semnării contractului, dar şi un „bonus” pentru serviciile prestate. În cadrul audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile dintre omul de afaceri şi şeful Direcţiei transport public, ultimul având rolul de intermediar dintre businessman şi primar, responsabilul de la Primărie este sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior devine asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26 la sută. Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei,  26 la sută din veniturile companiei era acea mulţumire pentru semnarea contractului de parteneriat public privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie.

În continuare, după ce compania din Cipru devine asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH, primarul dă indicaţii pentru deschiderea ofertelor şi iniţierea licitaţiei, iar compania numită devine câştigătoare. De asemenea, la indicaţiile primarului, viceprimarul semnează contractul, iar ulterior edilul dă aviz pozitiv pentru începerea lucrărilor de proiectare. Astfel, prin acţiunile sale, primarul ar fi comis trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Amintim că recent, şapte persoane au fost reţinute în dosarul parcărilor cu plată. Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare. În prezent, o parte dintre învinuiţi se află în arest la domiciliu, iar alţii în izolatorul CNA. Aceştia au furnizat informaţii relevante anchetei, fapt care a condus la identificarea schemei şi beneficiarilor acesteia.

Cauza se află în gestiunea Procuraturii Anticorupţie.

Amintim că, ieri au avut loc percheziții – atât la birou, cât și la domiciliul său.

Maria Roșca

Share