Buletinul de vot – tot mai lung. CEC a înregistrat încă 3 concurenți!
Alţi trei concurenţi electorali au fost înregistraţi oficial în cursa pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
În şedinţa de joi, 06 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat Partidul Politic „Uniunea Centristă din Moldova” şi Partidul Politic „Pentru Neam şi Ţară” în calitate de concurenţi electorali şi pe Pleşca Valeriu în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. De asemenea, au fost înregistrate simbolurile electorale ale acestora.
În aceiaşi şedinţă, CEC a respins cererea de înregistrare a unui candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Oficial.md precizează că, până în prezent au fost înregistraţi 25 de concurenţi electorali, dintre care 21 partide politice, un bloc electoral şi 3 candidaţi independenţi.
Mihaela Rotari
Sursa foto: diez.md
nu inteleg de ce este nevoie de toate aceste partide mici care nu prea au valoare, oare nu e mai bine sa se uneasca cu alte partide si sa devina o forta mare, decit sa devalorizeze voturile alegatorilor, Lupu a indemnat pe toti sa se uneasca pentru consolidarea clasei politice și scurtarea buletinului de vot, asa va fi cu mult mai simplu pentru alegator