Conducerea țării – la priveghiul jurnalistului Constantin Tănase

Conducerea țării – la priveghiul jurnalistului Constantin Tănase

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Președintele Parlamentului, Igor Corman și Prim-ministrul Iurie Leancă, au participat ieri, 31 octombrie a.c., la priveghiul jurnalistului Constantin Tănase.

Nicolae Timofti a exprimat condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și apropiaților regretatului om de litere.

„Este o mare pierdere pentru noi toți, cei care i-am admirat curajul, poziția civică și talentul. A fost un luptător și un etalon, și va rămâne drept unul dintre cei mai valoroși ziariști care a scris istoria curentă a Republicii Moldova. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus Iurie Leancă.

La rândul său, Igor Corman a spus: “Conştiinţă înaltă şi mare OM, Constantin Tănase a ţinut la neamul lui, a spus întotdeauna lucrurilor pe nume şi s-a dedicat cu toată forţa morală şi credinţa apărării valorilor naţionale. Cel mai mare omagiu şi respect pe care-l putem aduce maestrului este să ne iubim ţara aşa cum a iubit-o Constantin Tănase”.

Constantin Tănase a încetat din viaţă la 30 octombrie curent, la vârsta de 65 de ani. El suferea de o boală incurabilă și a murit într-un spital din Chişinău.  

Mihaela Rotari

Share