Ai întrebări despre alegeri? CEC îți va oferi răspunsul!
În perioada 21 octombrie – 08 decembrie 2014 Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală (CEC), a lansat Centrul de Apel, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101.
Operatorii Centrului de Apel vor acorda persoanelor responsabile de listele electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare asistenţa necesară pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare a Registrului de stat al alegătorilor.
Linia de informare a Centrului de Apel funcţionează de luni pînă vineri, între orele 8.00 – 17.00. În prezent, în cadrul Centrului de Apel activează 20 operatori şi un formator CICDE. Pe 29 şi 30 noiembrie, dar şi pe 01 decembrie 2014 numărul operatorilor va fi triplat, iar programul de lucru va fi extins pînă la 24 ore pe zi.
Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova.
Centrul de Apel este un proiect realizat cu suportul Programului PNUD pentru Democraţie, componenta Alegeri, finanţat de către Guvernul Suediei.
Maria Roșca