Inițiativele PSRM pentru sprijinul persoanelor în etate

Inițiativele PSRM pentru sprijinul persoanelor în etate

Astăzi, deputații PSRM Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au susținut un briefing de presă în care au prezentat o serie de inițiative legislative ale PSRM, menite să sprijine persoanele în etate.

Alla Darovannaia a menționat că an de an PSRM apără drepturile și interesele persoanelor vârstnice. În același timp, guvernarea PAS a exclus o serie de plăți din buget destinate pensionarilor, numindu-le „pomene umilitoare”, asigurându-ne că vor crește consecvent pensiile. Dar, în loc să majoreze pensiile, chiar și indexarea lor a fost redusă la jumătate.

Mai mult, în acest an, înaintea alegerilor prezidențiale, guvernarea PAS a lansat un program bugetar de finanțare pentru electrocasnice de dimensiuni mari. „Dacă aceasta nu este o pomană electorală, atunci ce este?”, a întrebat retoric Alla Darovannaia.

Deputatul a atras atenția asupra faptului că jumătate din cheltuielile persoanelor vârstnice sunt destinate produselor alimentare, iar aproape un sfert – pentru servicii comunale. Și în aceste condiții, în loc să ofere un sprijin real, guvernul le oferă pensionarilor electrocasnice, în timp ce doar 61% din gospodăriile din mediul rural au canalizare.

Alla Darovannaia a amintit că pensia minimă pentru limită de vârstă la începutul acestui an era de doar 2777,86 lei. „Însă avem pensionari care primesc pensii sub acest nivel minim”, a spus deputatul, subliniind că autoritățile PAS nu sunt interesate de creșterea bunăstării celor care și-au dedicat viața edificării economiei noastre.

Deputații socialiști au prezentat o serie de inițiative legislative pe care vor insista să fie aprobate în Parlament:
1. Acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat,
2. Modificarea mecanismului de indexare a pensiilor, astfel încât coeficientul de indexare să constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani,
3. Stabilirea unei pensii minime care să nu fie sub nivelul minimului de existență,
4. Acordarea unui suport financiar anual echivalent cu pensia medie pentru beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă. Întru susținerea persoanelor vârstnice care nu au întrunit stagiul complet de cotizare sau oricare alte criterii pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, se propune alocarea anuală a unui suport financiar, valoarea căruia va corespunde cuantumului pensiei minime pentru limită de vârstă,
5. Instituirea din oficiu a categoriei de vulnerabilitate energetică extremă pentru consumatorii casnici care au pierdut întreținătorul în perioada rece a anului sau în perioada ultimelor 6 luni anterioare începerii acesteia. Si altele.

Vladimir Odnostalco a reiterat că socialiștii vor continua să promoveze inițiative de sprijin pentru persoanele de vârsta a treia.

Share