(INTERVIU) Viorel Godea: Situaţia înregistrată pe piaţa construcţiilor ţine strict de factorii interni pe care-i avem în Republica Moldova

Interviu cu Viorel Godea, director general al companiei de construcţii „Lagmar”  

O: Dle Godea, încetul cu încetul ne apropiem de finalul anului 2024. Putem face deja unele concluzii preliminare despre cum a fost acesta pentru piaţa construcţiilor din Republica Moldova?

V.G.: Desigur am putea face astfel de concluzii, dar aş prefera, totuşi, să vorbim în baza datelor statistice oficiale. Iar astfel de date noi nu avem nici măcar pentru trimestrul trei. Deci, putem opera doar cu cele ce vizează prima jumătate a anului curent, însă şi acestea ne oferă posibilitatea de a înţelege care a fost şi este situaţia pe segmentul nostru de piaţă în anul curent.

Referindu-mă la piaţa construcţiilor în prima jumătate a anului 2024, spuneam recent că pacientul este în stare gravă, dar stabilă. La concret, în ianuarie-iunie 2024 volumul lucrărilor de construcții a fost la același nivel față de perioada corespunzătoare a anului 2023 (în prețuri comparabile), ca urmare a creșterii, pe elemente de structură, a volumului lucrărilor de construcții noi cu 4,2% și a volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente cu 16,8%. Totodată, în perioada analizată volumul lucrărilor de reparații capitale și volumul altor lucrări de construcții a scăzut cu 19,3% și, respectiv, cu 24,5%.

Dacă e să analizăm situaţia mai detaliat, atunci constatăm că, în ianuarie-iunie 2024, față de aceeași perioadă a anului 2023, s-au înregistrat creșteri (în prețuri comparabile), a volumului lucrărilor de construcții executate la clădirile rezidențiale cu 6,7% și clădirile nerezidențiale cu 1,2%. Totodată volumul lucrărilor executate la construcțiile inginerești sunt în descreștere cu 2,7% și la alte lucrări – cu 24,5% față de ianuarie-iunie 2023.

O: Este cumva influenţată situaţia de pe piaţa construcţiilor din Republica Moldova şi de factori externi?   

V.G.: Părerea mea personală este că situaţia înregistrată pe piaţa construcţiilor ţine strict de factorii interni pe care-i avem în Republica Moldova. Prin urmare, şi soluţiile ar trebui să le căutăm pe interior. Spre exemplu, în România piaţa construcţiilor se dezvoltă dinamic. Prognozele specialiştilor de peste Prut arată că în acest an piaţa construcţiilor din România va creşte cu 7,6%, iar în 2025 – cu 9,1%. De asemenea, o creştere de 9% este anticipată în 2026, iar în 2027 – de 6,7%. Deci, în patru ani, în România piaţa construcţiilor va creşte cu 32,4% (!). Deci, dacă în România avem această creştere, înseamnă că nu putem vorbi de careva factori externi, regionali – soluţiile trebuie să le căutăm aici, în Republica Moldova.

O: La concret, ce aveţi în vedere?        

V.G.: Pe lângă dialogul pe care nu o dată am spus că ar trebui să-l aibă autorităţile cu reprezentanţii companiilor de construcţii în vederea identificării soluţiilor reciproc avantajoase pentru deblocarea dezvoltării acestui domeniu, cred că se impune şi o revizuire a atitudinii factorilor decizionali faţă de însăşi procesul de eliberare a autorizaţiilor de construire. În primul semestru, am avut o descreştere a numărului de autorizaţii de construire de 1,4%, iar în primul trimestru – în genere, de 5,6%. Cea mai gravă situaţie din acest punct de vedere este în Chişinău, unde, în primul semestru, s-au eliberat cu 16,4% autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Iar pentru clădiri nerezindeţiale – cu 7,1% autorizaţii mai puţin.    Şi aceasta în condiţiile în care, potrivit unor estimări, populaţia capitalei a crescut în ultimii mai bine de doi ani cu peste 10% în contul refugiaţilor ucraineni.

Piaţa construcţiilor joacă un rol de bază în economia oricărei ţări. Şi în Moldova aceasta poate deveni unul din pilonii pe care se poate dezvolta economia naţională. Pentru aceasta trebuie doar să i se acorde atenţia cuvenită şi să fie identificate soluţiile ce se impun pentru eliminarea blocajelor. Iar aceste soluţii sunt la suprafaţă. E necesar doar să fie puse în discuţie şi de identificat interesul reciproc – şi al statului, şi al agenţilor economici din construcţii.

O: Da, tabloul pentru prima jumătate a anului nu arată tocmai bine. Dar ce puteţi spune despre trimestrul trei?

V.G.: Neavând încă statistica oficială, putem face trimitere la alt indicator relevant în acest context – aşteptările managerilor din domeniu, reflectate în Ancheta de conjunctură pe care o face public periodic Biroul Naţional de Statistică.

Astfel, managerii companiilor de construcţii, chestionaţi de BNS, au estimat că în trimestrul III din 2024 se va înregistra o relativă stabilitate a situației economice (sold conjunctural -3%) și a veniturilor din vânzări (sold conjunctural -1%). Totodată, destul de pesimişti managerii din construcţii sunt şi în ceea ce ţine de numărul de salariaţi în trimestrul III. Ei au estimat că acesta se va reduce cu 6%. Nu inspiră prea mult optimism nici alt indicator relevant pentru piaţa construcţiilor – prețurile lucrărilor de construcții. Acestea se aşteaptă că vor creşte cu 7%, ceea ce pune din nou o presiune oarecare pe respectiva piaţă.

Eu şi anterior am adresat public întrebarea: Cu ce ne confruntăm – cu pesimism sau cu un realism accentuat al managerilor din construcţii? Consider că realismul predomină, dar este loc şi pentru pesimism. În cazul domeniului construcţiilor aşteptările sunt preponderent (ca să nu zic în totalitate) negative, pesimiste. Iar aceasta este încă un indicator că piaţa construcţiilor la moment este cea mai afectată şi, totodată, cea mai vulnerabilă. Şi unica concluzie logică ce poate fi făcută, este cea pe care am expus-o şi mai devreme – atitudinea faţă de domeniul construcţiilor trebuie regândită, iar abordarea din partea factorului decizional trebuie să fie alta decât este în prezent. Altfel, declinul în construcţii se va aprofunda şi aceasta se va expune dur asupra întregii economii naţionale.

O: Dle Godea, voi profita de ocazie pentru a vorbi cu Dvs. puţin la altă temă. Am citit recent o opinie destul de interesantă a Dvs. despre monumentele de arhitectură din Chişinău. Ce va determinat să abordaţi tema respectivă?        

V.G.: Am pornit de la constatarea că în Chişinău există o mulţime de edificii care au statut de monumente de arhitectură (unele sunt în proprietate privată, iar altele – publică), starea cărora lasă de dorit, ca să nu zic că uneori e de-a dreptul deplorabilă. Nici autorităţile centrale, nici cele locale nu dispun de suficiente mijloace pentru reabilitarea acestor monumente (în cazul în care sunt proprietate publică), dar nici de pârghii şi stimulente de ordin financiar-economic pentru a impulsiona procesul de restaurare (în cazul în care acestea se află în proprietate privată). Totodată, din alt punct de vedere este evident că situaţia nu poate rămâne neschimbată, deoarece fiecare zi, fiecare ploaie, ninsoare sau furtună are efecte tot mai pronunţate asupra acestor edificii.

De-a lungul anilor s-a tot vorbit despre necesitatea implementării unor parteneriate public-private, care ar fi putut soluţiona problema măcar parţial. Îmi amintesc că astfel de discuţii au fost şi despre Moara Roşie, şi despre unele edificii din centrul istoric al capitalei, şi despre alte obiective. În special, astfel de discuţii au loc în perioada alegerilor locale şi este clar de ce. Din păcate, însă, la modul practic dincolo de discuţii nu se prea merge. Astfel, ajungem să constatăm că unele edificii monumente de arhitectură dispar peste noapte (de exemplu, conacul Teodosiu din inima capitalei), iar altele pierd părţi importante în fiecare zi (de exemplu, bucăţile de faţadă căzute de pe sediul Primăriei Chişinău).

Problema poate fi soluţionată cu implicarea agenţilor economici din construcţii. Însă, pentru aceasta ar trebui să existe dorinţă sinceră de a o soluţiona, în special din partea factorilor decizionali.

O: Ce măsuri concrete credeţi că se impun?     

V.G.: Un prim pas în acest sens ar fi o discuţie obiectivă, lipsită de emoţii între autorităţile locale şi cele centrale. Scopul acestei discuţii ar fi să se pună bazele unei ample evaluări în domeniu, care ar rezulta cu elaborarea unei foi de parcurs clare. Şi când vorbesc de foaie de parcurs, am în vedere toate acţiunile de ordin legislativ şi normativ ce ar deschide calea spre parteneriate public-private reale. De ce este necesar acest efort comun? Pentru ca ulterior să nu asistăm la reglări de conturi sau dispute interminabile (cum a fost în cazul unei porţiuni cu pavaj istoric a străzii 31 august 1989), care să afecteze însăşi parterneiatele public-private la care m-am referit.

La etapa a doua, când toate aspectele ce ţin de evaluare, de cadrul legal şi normativ vor fi puse la punct, se impune crearea unei platforme de dialog între autorităţi şi mediul de afaceri la subiectul parteneriatelor public-private cu accent pe restaurarea edificiilor monumente arhitecturale. Accentuez: e nevoie anume de o platformă, unde la discuţii să poată participa toţi agenţii economici interesaţi, astfel fiind asigurată transparenţă maximă şi reguli de joc comune pentru toţi. Totodată, o asemenea platformă ar oferi garanţii în plus agenţilor economici că nu vor fi acuzaţi, atacaţi, blocaţi ulterior, când se vor afla în plin proces de implementare a parteneriatelor public-private.

Sunt sigur că, dacă vor fi eliminate din start toate riscurile, toate impedimentele şi toate suspiciunile (prin stabilirea unor reguli clare şi transparente şi prin asigurarea unisonului între autorităţile centrale şi locale), se vor găsi suficienţi agenţi economici care vor dori să se implice şi să contribuie la restaurarea monumentelor de arhitectură din Chişinău. Astfel, va fi soluţionată şi o mare problemă cu care ne confruntăm în prezent şi pentru care, la prima vedere, se pare că nu prea există soluţii, dar şi agenţilor economici le vor fi oferite oportunităţi în plus. Tot ce se cere la această etapă este viziune şi dorinţă sinceră de a schimba în bine situaţia pe care o avem.

O: Dle Godea, vă mulţumesc pentru această discuţie interesantă şi vă doresc să încheiaţi anul 2024 cu rezultate cât mai bune.

V.G.: Sperăm să fie aşa. Şi eu vă mulţumesc.