Un cetățean al Republicii Moldova a fost eliberat din detenție ilegală în Tiraspol
Biroul politici de reintegrare salută eliberarea din detenția ilegală a cetățeanului Republicii Moldova Victor Pleșcanov, care a fost privat de libertate în data de 10 iunie 2022 de către structurile de forță de la Tiraspol, informează OFICIAL.
Potrivit instituției, cazul dat a fost menținut în vizorul permanent al vicepremierului pentru reintegrare și al Biroului politici de reintegrare, cu întreprinderea tuturor eforturilor posibile în comun cu partenerii externi și cu sensibilizarea constantă a participanților în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și a reprezentantului politic de la Tiraspol.
„În apelurile noastre mereu a fost reiterată cererea eliberării imediate și necondiționate a cet. Pleșcanov V. din detenția ilegală, restabilirea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, acordarea asistenței medicale necesare.
Ținem să aducem mulțumiri pentru implicare activă și conlucrare pe acest caz Misiunii OSCE din Republica Moldova, ambasadelor SUA, Marii Britanii și statelor-membre ale Uniunii Europene în Republica Moldova, Asociației Obștești „Promo-LEX”, apărătorilor drepturilor omului și tuturor celor care au mediatizat și monitorizat permanent cazul respectiv, cu aducerea unei contribuții la eliberarea lui Pleșcanov V.
Îndemnăm repetat Tiraspolul să dea curs apelurilor noastre și pe alte cazuri individuale de rezonanță, conform exemplelor lui Pleșcanov V. și Glijin A., cu eliberarea neîntârziată și a celorlalți cetățeni ai Republicii Moldova ce sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune: Dimov Al., Menzarari S., Dudnic Vl., Ermurachi M., Malîșev A., Pogorlețchii V. ș.a.” – a mai comunicat Biroul.