De ce creşte ratingul Irinei Vlah

De ce creşte ratingul Irinei Vlah

Este o întrebare la care încearcă să găsească răspuns mai mulţi analişti politici, dar şi simpli consumatori de informaţie, care urmăresc tendinţele din politica autohtonă. Într-adevăr, unele sondaje făcute publice în ultima perioadă o plasează pe Irina Vlah destul de sus, alături sau chiar peste politicieni cunoscuţi în RM şi care fac politică de ani buni de zile. Şi aceasta în condiţiile în care Irina Vlah este unicul politician de top din Republica Moldova care nu are „în spate” careva partid politic. De aceea, în rândurile de mai jos vom încerca să identificăm câteva posibile răspunsuri la întrebarea evidenţiată în titlul acestei analize politice.

Prima posibilă explicaţie ar fi că în Republica Moldova continuă să fie destul de pronunţată preferinţa unei importante părţi a electoratului de a credita cu încredere anume femeile. Iar la moment fac activ politică la nivel republican şi au rating personal doar două femei – Maia Sandu şi Irina Vlah. Judecând după unele sondaje, Maia Sandu a atins deja apogeul politic şi înregistrează chiar o descreştere oarecare (lucru absolut firesc după mai bine de trei ani de mandat şi după mai bine de doi 2,5 ani de guvernare a echipei sale), pe când Irina Vlah este abia la începutul carierei sale politice la nivel republican şi, judecând după aceleaşi sondaje, prezintă un real interes pentru un segment anume de electorat, ceea ce o poate ajuta să crească şi mai mult în viitorul apropiat.

O altă posibilă explicaţie ar fi că Irina Vlah se poziţionează reuşit din punct de vedere tactic şi strategic. Ea nu este adeptul manifestărilor spontane, ci implementează strategii bine gândite. Spre exemplu, la începutul anului curent, Irina Vlah a implementat consecvent şi destul de reuşit o strategie axată pe principiul de neutralitate al Republicii Moldova. S-a văzut clar abordarea strategică clasică de care ea a dat dovadă – subiectul neutralităţii a fost tratat consecvent, în creştere, evenimentele la temă urmând un cadru logic timp de circa şase săptămâni. Iar capitalizarea de imagine pe care a făcut-o la finalul acestei campanii, a arătat că Irina Vlah este unul din puţinii politicieni din Republica Moldova care privesc lucrurile în întreaga lor complexitate, nu fragmentar.

Cât despre poziţionare, şi aici s-a văzut o abordare strategică – în timp ce Maia Sandu promova ideea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, Irina Vlah a mers cu ideea referendumului privind neutralitatea. În timp ce Maia Sandu avea consultări cu ONG-işti, analişti, jurnalişti etc., Irina Vlah implementa campania de consultări cu cetăţenii în teritorii. Iar nivelul de polemică la această temă, impus autorităţilor, inclusiv Preşedintei Maia Sandu, doar a accentuat faptul că în politica moldovenească sunt doar două femei cu abordări strategice – Maia Sandu şi Irina Vlah.

A treia posibilă explicaţie de ce creşte ratingul Irinei Vlah este că ea se află în contact direct şi permanent cu cetăţenii. Spre exemplu, acum Irina Vlah are în plină desfăşurare campania „Vocea poporului”. Despre primele rezultate ale respectivei campanii ea a anunţat deja public şi aceasta permite de făcut unele concluzii. Iar cea mai importantă concluzie este că Irina Vlah încearcă acum să stabilească „diagnosticul” corect, să ia pulsul electoratului. Putem intui că, în perioada imediat următoare, Irina Vlah va fi unul din puţinii, dacă nu chiar unicul politician din Republica Moldova, care va cunoaşte cu exactitate ce aşteptări au alegătorii de la clasa politică, de la factorii decizionali. Iar având acest „diagnostic” stabilit corect, poţi face multe lucruri importante în continuare. Ca să nu mai vorbim de faptul că această campanie o va ajuta mult pe Irina Vlah să crească la capitolul notorietate.

Încă o posibilă explicaţie de ce creşte ratingul Irinei Vlah este asocierea ei puternică, de către o parte de electorat, cu biserica. Irina Vlah se poziţionează ca un promotor al valorilor tradiţionale, iar credinţa, din câte putem judeca din apariţiile publice ale Irinei Vlah, este pentru ea anume o astfel de valoare. De notat în context ar fi că biserica, conform sondajelor, este pe primul loc în topul încrederii cetăţenilor şi aceasta inclusiv îşi spune cuvântul atunci când încercăm să găsim răspuns la întrebarea: De ce creşte ratingul Irinei Vlah?

A cincea posibilă explicaţie ne-a oferit-o recent chiar Irina Vlah. Într-o postare publică, într-un mod uşor ironic, Irina Vlah a mulţumit Maiei Sandu şi „presei controlate de guvernare” (expresia îi aparţine) pentru că, contribuie la creşterea notorietăţii sale. Probabil, Irina Vlah avea în vedere unele materiale apărute în presă, care o vizau direct. Chiar dacă acestea aveau conotaţii critice în raport cu ea, totuşi o avantajau uşor din punct de vedere al creşterii notorietăţii. Or, după cum bine se ştie, deseori materialele critice în adresa exponenţilor opoziţiei au efect invers – îi victimizează şi le atrage simpatia alegătorilor care sunt împotriva guvernării.

Ar mai fi şi alte posibile explicaţii, dar şi cele cinci menţionate mai sus sunt suficiente pentru a înţelege ce stă la baza creşterii ratingului Irinei Vlah – unicul politician de top din Moldova, care nu are „în spate” un partid politic. Şi cel mai interesant este că, dacă facem o analiză obiectivă a situaţiei politice reale din Republica Moldova, ajungem la concluzia că rating-ul Irinei Vlah poate creşte în continuare. Cel puţin, premise pentru aceasta există – totul depinde de cum se va poziţiona şi cum va acţiona în continuare Irina Vlah, dar şi de cum se vor poziţiona în raport cu ea alţi politicieni de top sau anumite partide.

www.bloknot-moldova.md

Share