Deputații au aprobat în lectura a doua noile competențe ale CNPF

Deputații au aprobat în lectura a doua noile competențe ale CNPF

Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură proiectul de lege, prezentat de Guvern, care prevede ajustarea cadrului normativ la noul mandat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Începând cu 1 iulie anul curent, CNPF va deține, suplimentar atribuțiilor curente, cele ce vizează reglementarea și supravegherea conduitei pe piață a tuturor participanților la piața financiară în vederea protejării drepturilor consumatorilor de servicii financiare.

Cele mai importante dintre noile atribuții ale CNPF sunt elaborarea și implementarea documentelor de politici în domeniul incluziunii și educației financiare; reglementarea și supravegherea modului de prestare a serviciilor și mecanismelor de soluționare a pretențiilor clienților; supravegherea corespunderii cu cadrul normativ în vigoare a informației și a materialului publicitar pentru serviciile financiare potrivit legislației speciale; soluționarea petițiilor și a litigiilor.

Scopul modificărilor este crearea premiselor instituționale necesare pentru fortificarea educației financiare, creșterea transparenței produselor financiare, eradicarea practicilor comerciale incorecte și a clauzelor abuzive, soluționarea eficientă a disputelor cu prestatorii de servicii financiare.

În septembrie 2020, Parlamentul a votat modificări la cadrul normativ, potrivit cărora, începând cu 1 iulie 2023, Banca Națională a Moldovei va prelua unele competențe ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Astfel, celor două instituții le-a fost oferită o perioadă de tranziție necesară pentru organizarea activității în condiții noi.

Proiectul de lege a fost supus consultărilor publice cu organele de supraveghere, cu asociațiile de business, cu mediul de afaceri.

Share