Autoritățile moldovenești vor să coopereze în domeniul agricol cu cele din Tunisia

Autoritățile moldovenești vor să coopereze în domeniul agricol cu cele din Tunisia

Vicepremierul Vladimir Bolea a avut o întrevedere cu Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadoarea nerezidentă a Republicii Tunisia în Republica Moldova.

Discuțiile s-au referit la identificarea unor oportunități de cooperare în domeniul agricol, fiind pus accentul pe dezvoltarea relațiilor comerciale și economice între state. Oficialii au analizat dinamica și structura schimburilor comerciale ale Republicii Moldova cu Tunisia și au convenit asupra ideii de a definitiva în perspectivă un cadru de cooperare, prin conturarea unui Acord între state. Totodată, au accentuat intenția de a aprofunda relațiile bilaterale pe principiul cooperării reciproc avantajoase.

Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că agricultura este sectorul cu un grad sporit al producţiei şi exporturilor, cu potențial de a adăuga valoare produselor: „În prezent, eforturile autorităților sunt concentrate pe ajustarea legislației naționale la cea europeană. Urmărim să creăm un climat favorabil atât pentru mediul de afaceri autohton, cât și pentru potențialii investitori. Suntem interesați să extindem și să creștem volumul exportului.  Vinul este unul din produsele care se bucură de recunoaștere internațională, iar  calitatea acestuia ar putea fi apreciată și de turiștii din Tunisia. La fel, exportăm cantități semnificative de cereale și semințe. Lucrăm asupra îmbunătățirii capacităților întreprinderilor din sector de a corespunde cerințelor specifice importatorilor internaționali și de a accede inclusiv pe piețele non-tradiționale pentru produsele agroalimentare din țara noastră.”

În cadrul întrevederii au fost discutate și aspecte referitoare la activitățile din mediul academic legate tematic de agricultură şi industria alimentară. Ambasadoarea a evidențiat că relațiile între state ar putea fi extinse și prin participarea în comun la proiecte internaționale, prin realizarea schimbului reciproc de studenți și cercetători, organizarea evenimentelor științifice ș.a.

Share