Doi deputați PAS participă la Adunarea Parlamentară a deputaților din țările NATO
Deputații PAS, Radu Marian și Ion Șpac, participă la Helsinki la Adunarea Parlamentară a deputaților din țările NATO, informează OFICIAL.
Subiectul de bază al seminarului a fost războiul din Ucraina.
„Am avut oportunitatea să descriem tuturor țărilor participante provocările cu care se confruntă Moldova, inclusiv ultimele acțiuni provocatoare ale Rusiei – reducerea nejustificată a volumului de gaze livrat, tranzitarea spațiului aerian moldovenesc a rachetelor rusești, tentativele de destabilizare politică etc. De asemenea, am făcut apel către comunitate internațională să susțină Moldova, să ne ajute să trecem cu bine de criza energetică și să ne îmbunătățim capacitățile de apărare. Suntem o țară neutră, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem izolați din perspectivă arhitecturii euro-atlantice de apărare”, spune Radu Marian.
Deputații au avut întâlniri bilaterale cu deputații din Franța, Germania, Turcia, și Norvegia.
„Le-am explicat riscurile la care este expusă Moldova și am făcut apel pentru suport. Trebuie să valorificăm la maxim simpatia și respectul care există acum la nivel internațional pentru Republica Moldova.
La final de program, am avut plăcerea să discutăm și cu mai mulți conaționali de-ai noștri care locuiesc în Helsinki. Chiar dacă sunt departe de casă, ei sunt cu sufletul alături de Moldova”, spune Radu Marian.