Dodon, după ce a depus sesizare pe numele șefului statului: Ce a urmat? Am fost informat că…

Dodon, după ce a depus sesizare pe numele șefului statului: Ce a urmat? Am fost informat că…

„Actuala conducere a Procuraturii Generale apără Legea sau apără Președinția?” – întreabă Igor Dodon, ex-Președinte al țării, informează OFICIAL. 

Politicianul a spus că, așa cum a anunțat, la data de 1 septembrie 2022, a remis în adresa doamnei Procuror anticorupție, Veronica Drăgălin, o sesizare privind săvârşirea de către Preşedintele Republicii Maia Sandu a unei infracţiuni.

„Neglijând atribuțiile sale funcționale și prevederile legale în privința nenumirii judecătorilor în funcție, în dorința de a intimida și subordona judecătorii, Maia Sandu, prin acțiunile sale, a cauzat un prejudiciu patrimonial bugetului de stat în valoare de 2,5 milioane de lei, precum și un prejudiciu imens drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de justiţiabili”, a precizat el.

Igor Dodon a spus și „ce a urmat?”.

„Am fost informat că sesizarea dată a fost expediată conform competenței la Procuratura Generală, iar ulterior am primit o ordonanță prin care s-a refuzat primirea și examinarea acestei sesizări.

După modul expunerii și redării textului am recunoscut stilul caracteristic notelor informative care se scriu în Președinție. În cei patru ani de mandat am citit destule note de acest gen, deci nu voi greși dacă voi afirma că acest document a fost ticluit în clădirea prezidențială.

Pentru moment nu vom contesta așa-zisa ordonanță la judecătorul de instrucție pentru a nu expune judecătorii la noi presiuni din partea politicului, dar și pentru a nu legaliza această „inepție juridică”.

Dar vreau să vă asigur că asupra acestei infracțiuni și asupra sesizării date se va reveni după expirarea mandatului de Președinte al doamnei Sandu, atunci când protecția imunității funcției nu se va răsfrânge asupra dumneaei, iar procurorii vor înțelege să își facă datoria față de lege, nu față de guvernare.

Vă las aici și ordonanța cu pricina, concluziile vă aparțin!”, a mai declarat fostul șef al statului, adăugând că: „În luna septembrie, prejudiciul cauzat de Maia Sandu a mai crescut cu jumătate de milion de lei!”.

Share