Atmosferă demoralizatoare în cadrul SIS. Moțpan: „Foști angajați acuză încălcări grave ale drepturilor omului”

Atmosferă demoralizatoare în cadrul SIS. Moțpan: „Foști angajați acuză încălcări grave ale drepturilor omului”

Fostul deputat Chiril Moțpan a adresat o scrisoare către directorul Serviciului Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, în care vorbește despre situația din interiorul instituției, informează OFICIAL.

Chiril Moțpan spune că foști angajați ai instituției și reprezentanți ai Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență ai MSN/SIS, acuză încălcări grave ale drepturilor omului, denunță existența unor grupări infracționale și o atmosferă demoralizatoare în cadrul instituției.

„În perioada în care exercitam funcția de șef al Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, am avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență ai MSN/SIS. În cadrul întâlnirii care a avut loc la Parlament, domnul Ulian Chetruș și colegii săi mi-au vorbit despre problemele cu care se confruntă veteranii de război din subdiviziunile speciale ale Serviciului Informații și Securitate, cât și despre faptul că statul pentru care au luptat în 1992 nu le recunoaște meritele de război.

Fiecare generație își are eroii ei. Pentru generația noastră, eroi au fost și rămân a fi cei care au luptat cu mult curaj și sacrificiu în războiul din 1992, pentru independența și integritatea Republicii Moldova. Iar statul, indiferent de conjunctura politică care îl conduce, este obligat să-și cinstească eroii, oferindu-le respectul și grija sa pentru un trai mai bun. Fostul director, Alexandr Esaulenco, nu a avut pic de empatie față de acești eroi, ignorându-le cerințele legitime. Regret că vă spun acest lucru în ajunul Zilei Independenței, dar constat că problema a rămas actuală și azi. La distanța de 30 de ani de la încheierea ostilităților, veteranii de război din cadrul acestei instituții de o importanță majoră în stat sunt desconsiderați și tratați cu aceeași indiferență. Nu de dușmanii din exterior pe care i-au înfruntat pe câmpul de luptă, ci de colegii lor din interior, de instituția căreia i-au făcut onoare și au reprezentat-o sub drapel, cât și de statul pentru securitatea căruia au fost gata să-și sacrifice viața. Eroii din umbră, care au servit cu demnitate statul la prima chemare, rămân tot acolo, în culise, ascunși sub preș de instituția căreia i-au dedicat o viață de om”, spune Moțpan în scrisoarea sa.

Chiril Moțpan spune că se așteaptă ca actualul director să nu pășească pe urmele fostului director.

„Domnule director, societatea așteaptă să transformați instituția pe care o reprezentați, în una de elită, cu respect pentru lege și cetățeni. Îmi doresc foarte mult să nu călcați pe urmele fostului director care și-a permis o atitudine de indiferență față de veteranii SIS care au luptat în Transnistria și care a rămas în memoria instituțională doar prin câteva canale de Telegram create pentru difuzarea unor informații calomnioase; prin faptul că subdiviziunea operativă din cadrul SIS responsabilă de combaterea activității subversive și de spionaj a structurilor de forță separatiste a fost practic lichidată. De asemenea, prin epopeea demiterii mai multor profesioniști în domeniu, inclusiv a doi ofițeri care au lucrat un an sub acoperire în Afganistan pentru a obține eliberarea ostaticilor moldoveni; prin oferirea de posturi unor persoane cu trecut dubios, prin deteriorarea relațiilor de cooperare ale SIS cu serviciile europene”, spune el.

Moțpan s-a referit și la problemele de securitate pe care SIS le-a ignorat.

„Cele mai evidente sunt:

– problema Novodnestrovsk
– problema furtului miliardului
– problema proprietăților Republicii Moldova în Ucraina
– problema coruperi i deputaților
– problema securității energetice
– problema transnistreană
– contrabanda
– spălarea banilor.

Deci, aveți foarte mult de lucru, domnule Musteață, pentru a restabili autoritatea și bunul nume al instituției. E timpul”, spune Moțpan.

Share