MAEIE, despre declarațiile unor oficiali din Federația Rusă

MAEIE, despre declarațiile unor oficiali din Federația Rusă

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene face unele precizări cu privire la declarațiile unor oficiali din Federația Rusă pe marginea evoluțiilor din Republica Moldova.

MAEIE spune că sunt promovate subiecte inexistente și paralele false, ocazie cu care dorim să facem anumite clarificări pentru a nu intra în polemici ulterioare.

„Integrarea europeană a țării noastre, care a progresat constant în ultimele decenii, este susținută de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, culminând în aceste zile cu acordarea statutului de stat candidat pentru aderare prin decizia tuturor statelor membre ale UE, fapt ce deschide o nouă filă în istoria modernă a țării noastre.

Este binecunoscut faptul, că toate țările care au trecut prin procesul de aderare la UE au devenit mai stabile și reziliente, atât în plan politic, cât și economic. Astfel, pe lângă toate avantajele deja cunoscute în societate, integrarea europeană va consolida suveranitatea Republicii Moldova, instituțiile de drept și democrația noastră, iar statutul de stat candidat va îmbunătăți procesele de reformă și dezvoltare europeană având o direcție și o destinațe clară – aderarea la Uniunea Europeană.

Modernizarea țării la standardele UE, crearea condițiilor mai bune de trai, garantarea drepturilor și libertăților, sunt obiectivele principale pentru a întări coeziunea socială a cetățenilor indiferent de apartenența etnică și convingerile politice.

Totodată, dialogul moldo-român se dezvoltă în baza parteneriatului strategic pentru integrare europeană a Republicii Moldova. Este bineștiut că România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, devenind în prezent principalul partener comercial al țării noastre și un susținător activ al proceselor de transformare europeană a țării noastre. Această relație matură și de încredere reciprocă între două state suverane și cu multe obiective comune este un exemplu în dialogul bilateral.

În condițiile de război, a unei crize economice și umanitare fără precedent din regiune cauzate de acesta, susținem efortul comun al comunității internaționale de restabilire a păcii în regiune și abținerea de la declarații care nu contribuie decât la escaladarea situației”, spune MAEIE.

Share