Prioritățile Ministerului Muncii pentru perioada următoare
Ieri, 30 iunie 2015, Ruxanda Glavan, Ministrul Muncii, Protecție Sociale și Familiei a avut o întrevedere cu Prof. Dr. B. Marin, director executiv, Centrului European pentru Politici de Bunăstare și Cercetare Socială, Gero Stuller, ataşatul Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecţia Consumatorului în cadrul Ambasadei Austriei din Chişinău și Hans Steiner, reprezentantul Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale si Protecţia Consumatorului din Austria.
În cadrul întâlnirii ministrul Glavan, a mulțumit Ambasadei Austriei în Republica Moldova, pentru suportul acordat ministerului pe parcursul ultimilor ani, precum și pentru posibilitatea de a discuta cu reprezentanții Centrul European unele perspective de colaborare în viitor.
Dna Ministru a informat despre măsurile întreprinse de minister după ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și reformele din domeniu, inclusiv a prezentat prioritățile pentru perioada următoare și a specificat unele aspecte în care Centrul European ar putea susține ministerul, inclusiv:
1) Analiza modalității privind determinarea dizabilității în Republica Moldova și experiența țărilor UE în acest domeniu, bazată pe utilizarea instrumentelor și principiilor CIF;
2) Analiza situației privind ocuparea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova și experiența țărilor UE;
3) Experiența țărilor UE privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități mentale din instituțiile rezidențiale, succese și eșecuri;
4) Experiența țărilor UE în reformarea sistemului de pensionare.
Reprezentanții Centrului European pentru Politici de Bunăstare și Cercetare Socială sau arătat deschiși pentru colaborare și au promis că vor examina toate propunerile și vor identifica soluții pentru acordarea suportul necesar.
Centrul European a fost fondat în baza unui acord încheiat în anul 1974 dintre Națiunile Unite și Guvernul Federal din Austria și colaborează strâns cu Națiunile Unite și statele respective. Scopul acestei organizații interstatale este de a promova colaborarea în domeniul bunăstării sociale în Europa. Activitățile sale de cercetare cu accentul pe bunăstare, îmbătrânire, protecție socială, piața forței de muncă, sănătate, îngrijire de lungă durată, servicii sociale, sărăcie, excluziune socială, precum și întrebările ce țin de distribuirea și siguranța veniturilor oferă de mai mulți ani posibilitatea acordării unei consilieri profunde acelor state, care colaborează cu Centrul.
Maria Roşca