Perspectivele de dezvoltare ale R. Moldova prin atragerea investițiilor au fost explicate de Marin Ciobanu deputaților din Parlament
Reprezentanții „Comisiei economie, buget și finanțe”, în frunte cu președintele acesteia, Dumitru Alaiba, s-au aflat într-o vizită de documentare la fabrica SE Bordnetze SRL.
Din componența delegației au mai făcut parte Petru Burduja, vicepreședinte al Comisiei parlamentare „Comisia economie, buget și finanțe”, Radu Marian, vicepreședinte al aceleiași comisii, Ion Lupan, Șeful Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova și alții.
Potrivit administratorului ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu, a fost făcută o prezentare a Zonei Economice Libere „Bălți” și a perspectivelor de dezvoltare ale R. Moldova, prin atragerea de investiții străine, preluarea și utilizarea pe larg a noilor tehnologii și crearea a noi locuri de muncă.
„Avem nevoie de un mic suport din partea CEFB, iar ca urmare vor fi atrase investiții de circa 140 mln. euro și crearea a peste 5000 locuri de muncă”, spune Marin Ciobanu.
Igor Corman, directorul SE Bordnetze SRL (SEBN MD), a expus istoricul companiei Sumitomo și impactul acesteia în dezvoltarea economică regională.
„A trecut de asemenea în revistă problemele cu care se confruntă compania, printre care lipsa acută a forței de muncă calificate. Directorul SE Bordnetze SRL a venit și cu câteva propuneri de ajustare a legislației în ceea ce privește regimul vamal aplicat rezidenților din Zona Economică Liberă „Bălți””, menționează Marin Ciobanu.
Deputatul Dumitru Alaiba a reiterat susținerea mediului de afaceri din Republica Moldova.
Compania japonezo-germană Sumitomo Electric Bordnetze şi-a lansat oficial activitatea în Republica Moldova la sfârşitul anului 2015, iar în 2017 a obținut statutul de rezident al ZEL „Bălți”.
Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați din 15 țări. SEBN are o istorie de peste 400 de ani, cu circa 400 de filiale în întreaga lume. Portofoliul producătorului include sisteme de cablaje, componente electrice și electronice. Clienții Sumitomo Electric Bordnetze sunt, în mod special, cei din Grupul Volkswagen – mărcile Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Bugatti și Porsche.
Cristina Pendea