Î.S. „Poșta Moldovei” vine cu o donație de cărți pentru 155 de biblioteci din țară
Î.S. „Poșta Moldovei” vine cu o donație de cărți valoroase pentru 155 de biblioteci din țară. Este vorba de albumul “Moldova Seculară. Panoramic Filatelic II”, continuarea conceptuală a primei ediții “Moldova. Panoramic Filatelic. 650 de ani de la întemeierea statului Moldovenesc”. Lucrare pune în valoare istoria, oamenii și cultura lor materială și spirituală, tradițiile etnice și statale.
Potrivit unui comunicat de presă, volumul încadrează valori artistice ale culturii și civilizației multiseculare a țării noastre, începând cu simbolurile ceramicii antice și până la bucătăria noastră națională, tradițiile muzicale și artistice.
„Aceasta este o lucrare remarcabilă, care documentează și demonstrează aspecte importante din evoluția poporului, culturii și tradițiilor noastre”, a menționat Vitalie Zaharia, Directorul Î.S „Poșta Moldovei”.
Amintim că, Î.S. „Poșta Moldovei” este cel mai mare operator de profil din Moldova, care oferă un larg spectru de servicii poştale şi financiare pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, dispune de o reţea teritorială de aproape 1200 de oficii şi agenţii poştale prestând servicii poştale cetăţenilor în mai mult de 1500 localităţi ale ţării.
Cristina Gurez