Ministrul Ion Sula a avut o întrevedere cu un Grup de oameni de afaceri germani

Ministrul Ion Sula a avut o întrevedere cu un Grup de oameni de afaceri germani

Ministrul Ion Sula a avut o întrevedere ieri, cu un Grup de oameni de afaceri germani, reprezentanţi ai unor cunoscute companii producătoare de utilaj destinat domeniului agroindustrial. 
Membrii delegaţiei, care au fost selectaţi de Ministerul German  al Economiei şi Energeticii,  pentru această vizită în Republica Moldova, examinează oportunităţile existente pentru realizarea  investiţiilor în agricultura ţării noastre, fiind dispuşi să furnizeze echipament şi tehnologii moderne în ramura respectivă.

Ministrul a făcut o prezentare generală a sectorului, punctînd principalele politici promovate de minister în scopul asigurării unei agriculturi performante.

Un compartiment aparte al discuţiilor a vizat Strategia Naţională de Dezvoltare Agricolă şi Rurală pentru anii 2014-2020,  subvenţionarea producătorilor agricoli, proiectele finanţate de Comunitatea internaţională a donatorilor etc.

Ministrul s-a referit la priorităţile domeniului şi importanţa atribuită implementării tehnologiilor noi,  reînnoirii parcurilor de maşini şi tractoare,  revigorării sistemelor de irigare etc.

Prezenţi la întrevedere, Directorul Institutului de Tehnică Agricolă „Mecagro”, Directorul  Unităţii de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterea Producţiei Alimentare (2KR), precum şi reprezentanţi ai Institutului  de Cercetări pentru Culturile de Cîmp “Selecția”, au purtat discuţii cu businessmanii germani în vederea perspectivelor de cooperare.

Maria Roșca

Share