Șeful „Moldovagaz” a prezentat posibilele perspective pentru tranziția Republicii Moldova către combustibilul cu emisii reduse de carbon

Șeful „Moldovagaz” a prezentat posibilele perspective pentru tranziția Republicii Moldova către combustibilul cu emisii reduse de carbon

Posibilele perspective pentru tranziția Republicii Moldova către combustibilul cu emisii reduse de carbon au fost prezentate de Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul conferinței internaționale „Managementul riscurilor în energie-2021”. Ca și în anul precedent, ținând cont de situația epidemiologică, aceasta a fost organizată online, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă,  principalul panel tematic al conferinței s-a referit la situația din sectorul energetic mondial după pandemia COVID-19, riscurile noi și oportunitățile de dezvoltare.

Potrivit lui Vadim Ceban cele trei direcții prioritare sunt dezvoltarea pieței gazelor comprimate în calitate de combustibil auto și a rețelei de stații de alimentare (SAAGC) în Republica Moldova, promovarea transportului ecologic în parteneriat cu autoritățile publice locale, precum și dezvoltarea segmentului de generare termică și electrică.

Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” a vorbit și despre proiectul de testare în mai multe municipalități din țară a autospecialelor dotate cu echipament pentru combustia metanului. Conform datelor preliminare, acestea sunt aproape de două ori mai economice decât cele pe motorina, și economisesc peste 90 de mii de lei anual la o singură autospecială. Șeful companiei a remarcat, de asemenea, faptul că în ultimii 10 ani a crescut de patru ori capacitatea pieței de gaze comprimate, și odată cu aceasta și perspectivele de a transfera la acest fel de combustibil transportul public municipal și comunal.

Vadim Ceban a prezentat și structura bilanțului energetic al Republicii Moldova, în care gazele naturale reprezintă aproximativ 29%. Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” a subliniat, de asemenea, faptul că întreprinderea s-a alăturat Parteneriatului pentru Metan, Petrol și Gaze, înființat în 2014, în pofida nivelului extrem de nesemnificativ de emisii de gaze cu efect de seră, pe care îl are țara. În același context, Vadim Ceban a raportat o scădere aproape de două ori a pierderilor de gaze naturale în rețelele de distribuție ale țării în ultimul deceniu.

La conferința au participat conducerea Ministerelor Energiei din Rusia și Turcia, Forumului internațional al energiei, Forumului țărilor exportatoare de gaze, Asociației mondiale a cărbunelui și altor asociații.

Cristina Gurez

Share