Vlad Filat a dăruit copia sabiei lui Ştefan cel Mare muzeului „Cetatea Soroca”

Vlad Filat a dăruit copia sabiei lui Ştefan cel Mare muzeului „Cetatea Soroca”

Cetatea Soroca este o bijuterie medievală care face parte din patrimoniul istoric şi cultural nu doar al Republicii Moldova, ci şi al întregii Europe, iar redeschiderea după restaurare reprezintă un eveniment remarcabil. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la inaugurarea oficială a Cetăţii Soroca.

„Asistăm la un eveniment istoric. Cetatea Soroca este unul dintre cele mai îndrăgite şi mai de preţ obiective istorice şi turistice din ţara noastră, este parte a moştenirii lăsate de Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru a ne bucura, a o păstra şi transmite generaţiilor viitoare. Sunt convins că, după redeschidere, Cetatea Soroca va deveni mult mai populară, va atrage mai mulţi turişti şi, astfel, istoria noastră va deveni mult mai cunoscută lumii întregi”, a punctat Vlad Filat.

Preşedintele PLDM a exprimat cuvinte de gratitudine partenerilor europeni pentru suportul oferit în restaurarea edificiului istoric şi i-a înmânat simbolic directorului muzeului „Cetatea Soroca”, Nicolae Bulat, copia sabiei lui Ştefan cel Mare, primită în dar de la ex-premierul turc, Recep Tayp Erdogan, în anul 2012. Vlad Filat a menţionat, cu această ocazie că Nicolae Bulat este sufletul cetăţii Soroca.

După inaugurarea oficială, liderul PLDM, Vlad Filat, preşedintele ţării, Nicolae Timofte, premierul, Chiril Gaburici, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şeful delegaţiei Uniunii Europene în RM, Pirkka Tapiola, au vizitat „Orăşelul European”, amplasat în scuarul din preajma cetăţii.

Restaurarea Cetăţii Soroca a avut loc în cadrul proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale: Cetăţile Hotin, Soroca, Suceava”, finanţat de Uniunea Europeană.

Menţionăm că pentru administrarea eficientă a lucrărilor de restaurare a cetăţii, prin decret prezidenţial, lui Victor Său, preşedintele raionului Soroca, i-a fost conferit ordinul „Gloria Muncii”.

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_mai2015_pldm16mai15b3.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_mai2015_pldm16mai15b1.jpg

c_390_300_16777215_00_images_stories_stiri_mai2015_pldm16mai15b2.jpg

 

 

Mihaela Rotari

Share