Andrian Candu, la Soroca: Trăim un exemplu frumos

Andrian Candu, la Soroca: Trăim un exemplu frumos

Cetatea Soroca, reconstruită din fonduri europene, a fost redeschisă sâmbătă pentru vizitatori. Tot în premieră, la Soroca a fost inaugurat Orășelul European.

La deschiderea oficială au participat conducerea țării, deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai autorităților locale, locuitori ai raionului Soroca.

”Trăim un exemplu frumos astăzi, atunci când sărbătorim Ziua Europei la Soroca, când prin contribuția unor oameni, prin bunăvoința, perseverența și munca lor, combinată cu suportul UE, inclusiv financiar, a fost realizată o frumoasă lucrare – renovarea Cetății Soroca, fortăreața neamului nostru și o bijuterie a patrimoniului nostru istoric”, a menționat Andrian Candu în discursul de la deschiderea oficială a evenimentului, pentru miile de oameni veniți să sărbătorească Ziua Europei la Soroca.

Ulterior, Speakerul, împreună cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Prim-ministrul Chiril Gaburici, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola au făcut turul oficial al Orășelului European. Oficialii au discutat cu ambasadorii statelor membre UE prezenți la eveniment și au vizitat corturile amenajate cu scopul de a informa populația despre proiectele de asistență ale UE. Totodată, vizitatorii au avut posibilitatea să participe la dezbateri publice cu oficiali europeni şi locali, să guste din bucătăria statelor membre UE în cadrul târgurilor gastronomice, să participe la o serie de activități culturale.

Președintele Parlamentului Andrian Candu, însoțit de familia sa, a vizitat expozițiile de drapele, arme, obiecte de muncă și icoane din Cetatea Soroca și a cumpărat mai multe obiecte ale meșterilor populari.

Cetatea Soroca a fost reconstruită din fonduri europene în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale: Cetățile Hotin, Soroca, Suceava”, finanțat de UE prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013. Amplul proces de restaurare a durat aproape doi ani.

Timp de două zile, pe 16 și 17 mai, la Cetatea Soroca se va desfășura Festivalul Medieval ”Zilele Cetății – reînvierea unei legende”. Programul cuprinde înscenare de lupte cavalerești, expoziții de obiecte medievale, târguri ale meșterilor populari și un program artistic cu participarea mai multor interpreți îndrăgiți.

385A4052 385A4115 385A4217 385A4276 385A4390 385A4430 385A4524 385A4752 385A4888 385A4945 385A5112

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doina Secrieru

 

Share