PDM și PSRM au avut o ședință

PDM și PSRM au avut o ședință

Deputaţii PDM şi PSRM s-au întrunit, ieri-seara, la şedinţa coaliţiei de guvernare, cu participarea Premierului şi Preşedintelui ţării, informează OFICIAL.

„Reprezentanţii celor două formaţiuni au discutat despre situaţia din agricultură, au fost trecute în revistă acţiunile Guvernului pentru susţinerea fermierilor. Premierul a menţionat că Executivul lucrează la evaluarea finală a pagubelor în acest sector şi va veni cu sprijin suplimentar ulterior. Totodată, şeful cabinetului de miniştri a precizat că intenţionează să solicite un credit de urgenţă de la Banca Mondială pentru susţinerea agricultorilor. Deputaţii PDM şi PSRM au punctat că propunerile fracţiunilor parlamentare la acest subiect trebuie analizate şi luate în consideraţie de către Guvern”, se spune în comunicat.

Totodată, parlamentarii celor 2 formaţiuni au discutat şi despre evoluţiile în gestionarea pandemiei COVID-19.

„Un subiect prioritar este şi redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor. Părţile au insistat pe măsuri de securitate foarte clare, astfel încât elevii şi copiii să fie în siguranţă în instituţiile de învăţământ. S-a convenit că situaţia va fi monitorizată cu atenţie şi se va interveni cu măsuri punctuale acolo unde este nevoie”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Share