Mesajul Poliției în legătură cu protestele anunțate de agricultori!

Mesajul Poliției în legătură cu protestele anunțate de agricultori!

În legătură cu protestele anunțate de agricultori, care vor avea loc astăzi în mai multe localități din țară, Poliția susține că va asigura ordinea publică, circulația rutieră, precum și va monitoriza regulile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19. 

În acest context, oamenii legii solicită atât participanților la proteste, cât şi tuturor cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine pentru ca acțiunile să se desfăşoare în condiţii optime.

De asemenea, pentru a evita răspândirea virusului COVID-19 și pentru a nu pune în pericol sănătatea și siguranța persoanelor din comunitate, recomandăm participanții  să respecte   distanţa  socială și  echiparea corespunzătoare  cu măşti.

Participanții sunt obligați:

  • să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorilor;
  • să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni;
  • să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie;
  • în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la manifestații să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist.

Mihaela Rotari

Share