Un grup de conducători ai asociațiilor de transportatori – la discuție cu Ion Chicu
Prim-ministrul Ion Chicu a avut o ședință online cu un grup de conducători ai asociațiilor de transportatori. Reprezentanții transportului de mărfuri, pasageri și taximetrie au vorbit despre problemele grave pe care le întâmpină în sectorul lor de activitate, printre care: concurența neloială, abuzul organelor de control, costul autorizațiilor, restituirea accizelor, achitarea impozitelor în avans și liberalizarea pieței de asigurări, informează OFICIAL.
În plus, transportatorii au solicitat și modificarea unor aspecte în actele normative și legislative care ar putea exclude barierele ce le periclitează și blochează activitatea. Dat fiind faptul că, criza pandemică a dus la scăderea cu aproape 50% a activității transportatorilor în ultimele 5 luni, aceștia solicită și suport financiar.
Ion Chicu a declarat că: „Știu că reprezentați unul din sectoarele cele mai afectate de pandemie. Dar trebuie să identificăm împreună soluții și facilități fiscale care ar reduce concurența neloială și transportul ilicit. Pentru că vă încadrați în categoria companiilor care au avut de suferit din cauza pandemiei, puteți beneficia de cele 60% din volumul taxelor aferente salariilor. Mai mult, statul subvenționează și dobânda la credite”, a spus Chicu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Totodată, Chicu a dispus crearea unui grup de lucru din care vor face parte reprezentanți ai transportatorilor și ai instituțiilor abilitate: „Pe 18 august vom face o primă ședință a grupului de lucru. Sarcina acestuia va fi de a examina și avansa pe fiecare subiect propus de Dvs.”.
Mihaela Rotari