(doc) Un agent economic afirmă că în R. Moldova se încalcă grosolan drepturile asociaților și se compromite statutul de drept: „E o situaţie ieşită din comun”

(doc) Un agent economic afirmă că în R. Moldova se încalcă grosolan drepturile asociaților și se compromite statutul de drept: „E o situaţie ieşită din comun”

Administrația companiei „Ubicuit” SRL din R. Moldova a adresat o scrisoare deschisă către structurile de drept, în care a descris situația în care a ajuns, precizând că în țara noastră se prejudiciază drepturile asociaţilor, dar şi se compromite statul de drept.

Administrația vorbește în scrisoare despre epoeea juridica în care a ajuns SRL Central House, companie în capitalul social al căreia SRL Ubicuit Grup a achiziţionat anterior 70%. Iată ce susțin ei:

„Prin această scrisoare deschisă dorim să aducem la cunoştinţa opiniei publice adevărul despre situaţia creată la SRL Central House, companie în capitalul social al căreia SRL Ubicuit Grup a achiziţionat anterior 70%.

Tranzacţia în urma căreia SRL Ubicuit Grup a devenit asociat în cadrul SRL Central House a avut loc pe data de 09.03.2015. În acea zi, SRL Ubicuit Grup a încheiat un contract de vânzare/cumpărare (autentificat la notar) cu Perciun Vitalie, care a şi vândut cele 70% din capitalul social al SRL Central House, primind echivalentul bănesc (prețul bunului) de la SRL Ubicuit Grup. Contractul de vânzare-cumpărare a fost prezentat autorității competente (la acea dată – Camera Înregistrării de Stat), fiind efectuate modificările în actele de constituire ale SRL Central House și în registrele publice (registrul de stat al persoanelor juridice).

După tranzacţie, Perciun Vitalie a rămas în calitate de administrator. Lucrurile stranii au început să se întâmple începând cu data de 01.08.2018, când SRL Central House, prin administratorul Perciun Vitalie, a încheiat un contract de locațiune cu SRL Central Grup (o întreprindere afiliată lui Perciun Vitalie), care-l are în calitate de administrator pe acelaşi Perciun Vitalie. În baza contractului menţionat, toate bunurile imobile (cu o suprafață de 2701,8 m.p.) ale SRL Central House au fost transmise în locațiune pentru o perioadă de 29 ani, la un preț derizoriu (5 euro/per m.p., 3 euro/ per m.p.). Acest contract este semnat din partea ambelor părți de către Perciun Vitalie.

Ulterior, SRL Central Grup, administrată de Perciun Vitalie, a transmis bunurile închiriate de la Central House SRL în sublocațiune chiriașilor la un preț de cel puțin 50 euro/perm.p. Această administrare defectuoasă a SRL Central House a făcut ca întreprinderea să intre în incapacitate de plată a datoriilor formate.

Pentru a primi informațiile și actele (contabile și juridice) ce vizează SRL Central House, asociatul SRL Ubicuit Grup a formulat demersuri în acest sens, însă administratorul Perciun Vitalie refuza furnizarea actelor, motiv pentru care la data de 05.11.2019 s-a convocat Adunarea generală a asociaților care a hotărât schimbarea administratorului SRL Central House. Această hotărâre a fost atacată în judecată de Perciun Vitalie, iniţial din numele său, iar ulterior – din numele SRL Central House.

În paralel, Perciun Vitalie a depus cerere de chemare în judecată a SRL „Ubicuit Grup”, solicitând desfacerea contractului din 09.03.2015 de vânzare-cumpărare a cotei-părți de 70% din partea socială a SRL Central House. Iniţial, cererea acestuia nu a fost acceptată, judecătorul depistând că aceasta conţinea încălcări de procedură. Însă cererea a fost acceptată ulterior, după care dl judecător din  judecătoria Chișinău sediul Centru dispune măsuri de sechestru:

  • „se interzice pârâtului SRL Ubicuit Grup cu sediul în mun. Chișinău str.Zelinski 36/1 și autorităților publice să efectueze și respectiv să înregistreze careva tranzacții în privința părții sociale în mărime de 70% din cadrul Central House SRL;
  • se interzice pârâtului SRL Ubicuit Grup cu sediul în mun. Chișinău str.Zelinski 36/1 și autorităților publice să efectueze modificări în Registrul persoanelor juridice privind datele Central House SRL cu sediul în mun. Chișinău str.Varlaam 58;
  • se interzice efectuarea anumitor modificări în Registrul bunurilor imobile cu privire la bunurile Central House SRL”.

Această încheiere judecătorească, prin decizia Curții de Apel Chișinău, a fost anulată integral la data de 28.01.2020 pentru motive de ilegalitate.

Dar epopeea nu s-a încheiat aici şi la 03.07.2020 judecătorul a anulat contractul încheiat la 09.03.2015, pe motiv că SRL Ubicuit Grup nu ar fi achitat prețul, deși în contract se indică că banii au fost primiți până la semnarea contractului. Este o hotărâre absurdă şi acest lucru îl poate confirma chiar şi o persoană fără studii juridice.

Hărţuirea noastră pe cale judiciară nu s-a oprit nici măcar după această decizie absurdă. Astfel, la data de 22.11.2019 Perciun Vitalie depune o altă cerere de chemare în judecată împotriva SRL Ubicuit Grup şi a IP Agenția Servicii Publice privind nulitatea procesului verbal nr.05/11/2019 și a hotărârii din 05.11.2019 ale Adunării Generale Extraordinare a asociaților Central House SRL prin care s-a dispus schimbarea administratorului. În rezultat, prin încheierea din 05.12.2019 a judecătorului s-a dispus:

  • „se suspendă executarea hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților SRL Central House, din 05.11.2019, prin care s-a hotărât eliberarea înainte de termen a administratorului Perciun Vitalie și numirea noului administrator „Central House” SRL și se interzice Agenției Servicii Publice să efectueze modificări în Registrul de stat al persoanelor juridice privind administratorul Central House” SRL până la examinarea cauzei în fond”.

După această încheiere judecătorească din 05.12.2019, ca urmare a multiplelor cereri de strămutare și de recuzare, prin decizia Curții de Apel Chișinău, a fost anulat sechestrul la 04.06.2020 pentru motive de ilegalitate.

În acest interval de timp, Perciun Vitalie în calitate de administrator al SRL „Central House”, a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Central House”. Printre creditorii SRL Central House, care au fost declarați de Perciun Vitalie, este Perciun Vitalie și întreprinderile ce-i sunt afiliate. A urmat hotărârea din 10.06.2020 a judecătoriei Chișinău, sediul Central, prin care s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL Central House.

Este important de menţionat că intentarea procedurii de insolvabilitate, determină încetarea activităţii administratorului/directorului numit de asociați, indiferent că este Perciun Vitalie sau o altă persoană. Până la data de 10.06.2020, modificările operate în Registrul de stat al persoanelor juridice s-au făcut în temeiul altor acte corporative (proces-verbal al adunării generale extraordinare și hotărârea asociaților). Însă, din momentul intentării procedurii de insolvabilitate, în corespundere cu art. 74-75 din Legea insolvabilității, activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă.

În situația în care însuşi Perciun Vitalie a semnat și a depus cerere de insolvabilitate, prin efectul legii se suspendă și se ridică dreptul administratorului/directorului SRL Central House de a conduce întreprinderea. Acest drept trece la administratorul de insolvabilitate numit de instanța de judecată.

Deși Perciun Vitalie nu mai deține funcția de administrator/director al SRL Central House, nu a transmis actele administratorului de insolvabilitate, chiar dacă judecătorul de insolvabilitate a stabilit obligativitatea acestei măsuri. Perciun Vitalie utilizează şi acum ștampila SRL Central House, încheind acte, semnând în dauna continuă a SRL Central House.

Chiria de la încăperile SRL Central House la fel este încasată de către Perciun Vitalie şi e vorba de sume impunătoare (suprafața e de 2701,8 m.p., iar chiria e 50 euro/per m.p.).

Am considerat necesar să facem publice toate aceste ilegalităţi, deoarece e o situaţie ieşită din comun, care prejudiciază drepturile asociaţilor, dar şi compromite statul de drept Republica Moldova. De asemenea, dorim să menţionăm că toate aceste fărădelegi sunt posibile inclusiv datorită faptului că la mijloc e interesul unei persoane afiliate politic (anterior fiind în fruntea Ministerului Justiției), care de fapt a şi validat operaţiunea de fraudare la care ne referim în această scrisoare.

Ne exprimăm speranţa că organele abilitate ale statului se vor autosesiza după această scrisoare deschisă şi vor întreprinde măsurile ce se impun pentru a curma această ilegalitate evidentă. Legea e lege pentru toţi şi nu trebuie să se facă excepţii pentru nimeni, nici măcar pentru politicieni cu interese camuflate în mediul de afaceri”.

Doina Secrieru

Share