Ar fi cerut 550 euro pentru perfectarea unui permis de conducere. Acum riscă până la 6 ani închisoare

Ar fi cerut 550 euro pentru perfectarea unui permis de conducere. Acum riscă până la 6 ani închisoare

Un bărbat de 29 de ani, angajat al Întreprinderii pentru silvicultură Edineț, a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție în urma primirii unei recompense ilicite de 550 de euro. Acesta ar fi cerut banii de la un tânăr pentru a-l ajuta să obțină permisul de conducere de categoria B.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra examinatorilor din cadrul Secției pentru Înmatricularea Transporturilor și Calificarea Conducătorilor Auto și că i-ar putea determina să-l favorizeze la probele teoretice și practice în schimbul sumei de 550 de euro și 2000 lei.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală în baza art. 326 – traficul de influență. Ulterior, bărbatul a fost documentat în timpul primirii a 2000 de lei și, respectiv, a ultimei tranșe de 550 de euro – moment în care a fost reținut în flagrant pe traseul Edineț-Briceni.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Cristina Pendea

Share