Deputat: Abia astăzi am revenit la serviciu, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să cer ca 1 iunie din acest an să fie declarată zi liberă
Deputatul Liviu Vovc a trimis o scrisoare Guvernului,, prin care solicită, în regim de urgență, să identifice soluții ca ziua de 1 iunie din acest an să fie declarată zi liberă, transmite OFICIAL.
„Din cauza acestei carantine, activitatea mi-a fost dată peste cap. Abia astăzi am revenit la serviciu, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să trimit o scrisoare Guvernului, prin care am solicitat în regim de urgență să identifice soluții ca ziua de 1 iunie din acest an să fie declarată zi liberă.
Pentru copii această sărbătoare nu are nicio valoare, dacă nu se pot bucura de ea alături de familie.
Părinții trebuie sa fie conștienți că timpul petrecut cu copiii lor este foarte important și că modul în care îl valorifică în interacțiunile dintre ei poate avea un rol determinant pentru evoluția ulterioară a copilului. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii în weekend sau în vacanțe nu substituie faptul că în restul timpului le acordăm prea puțin din programul nostru” – scrie pe o rețea de socializare Liviu Vovc.
Deputatul mai menționează că, potrivit Hotărârii Parlamentului, din 2016 ziua de 1 iunie este zi de sărbătoare nelucrătoare. „Totodată, zilele de sărbătoare nelucrătoare sunt enumerate în articolul 111 din Codul muncii, iar articolul respectiv din Cod nu a fost modificat, odată cu modificarea Hotărârii Parlamentului. Consider că este importantă modificarea Codului Muncii, dar acest lucru necesită mai mult timp, inclusiv convocarea ședinței plenare a Parlamentului”, mai scrie Liviu Vovc.
Cristina Parfeni