Ministerul Finanțelor a solicitat examinarea posibilității suspendării sau amânării plăților la credite
Conducerea Ministerului Finanțelor a avut un schimb de opinii cu conducerea Băncii Naționale a Moldovei, dar și cu reprezentanții băncilor comerciale sistemice, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, în contextul evoluției situației epidemiologice a infecției COVID-19, Ministerul Finanțelor a solicitat examinarea posibilității suspendării sau amânării, în perioada martie-mai 2020, a plăților la creditele oferite de băncile comerciale cetățenilor. De asemenea, s-a solicitat ca pentru perioada martie-mai 2020 să nu fie aplicate penalităţi pentru neachitarea în termen a sumelor datorate spre plată.
„Această măsură a fost solicitată în scopul protejării capacității de plată a cetățenilor Republicii Moldova, sănătății și siguranței publice per ansamblu, precum și pentru a limita efectele negative ale pandemiei asupra sistemului bancar”, a spus el.
Cristina Gurez