Ion Ceban cere demisia șefei Direcției educație, Rodica Guțu

Ion Ceban cere demisia șefei Direcției educație, Rodica Guțu

Primăria municipiului Chişinău informează că la nivelul conducerii Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS) au fost depistate nereguli privind gestionarea corectă a domeniului educațional din capitală. Declarații în acest sens au fost făcute de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Edilul a menționat că în urma informațiilor acumulate, în prezent mai multe instituții de educație timpurie activează în lipsa autorizației sanitare de funcționare. De asemenea, zilnic în adresa municipalității parvin petiții, în care părinţii se arată nemulțumiţi de colectările ilicite de bani în instituții.

Totodată, în unele instituții de învățământ primar și secundar s-au depistat un șir de abateri: suprasolicitarea grupelor; nerespectarea meniurilor-tip aprobate pentru alimentație; neasigurarea cu apă potabilă calitativă la robinet în unele grădinițe; lipsa apei calde menajere, a produselor de igienă în unele instituții preuniversitare și mobilier neadecvat vârstei copiilor.  

„Constat că a fost instituit un regim de teroare prin intermediul revizorilor și controalelor în instituții, iar unii angajați au fost sancţionați fără a se ține cont de legislație. Eu nu voi permite sa vă bateți joc de copiii şi corpul didactic din capitală”, a menţionat Ceban.

În context, primarul general a solicitat șefului Direcției generale educație, tineret și sport, Rodica Guțu să-și prezinte, benovol, demisia din funcție ca urmare a acuzațiilor care i se aduc referitor la administrarea domeniului educațional.

Doina Secrieru

Share