Nicu Popescu: Am convenit să pregătim o nouă vizită în timpul apropiat a premierului Maia Sandu la Kiev
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, afirmă că se bucură să se afle azi la Kiev, fiind primul ministru de Externe care efectuează o vizită în Ucraina, după învestirea recentă a noului Guvern ucrainean, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Nicu Popescu a scris că, în cadrul convorbirilor cu Vadym Prystaiko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, au discutat despre securizarea frontierei de stat moldo-ucrainene, inclusiv a segmentului transnistrean, facilitarea procedurilor de control la frontieră prin extinderea punctelor de control comun, asigurarea unui nivel sporit al protecției ecologiei râului Nistru, precum și despre liberalizarea transportului auto și celui aerian.
„Am salutat schimbul recent de prizonieri dintre Ucraina și Rusia și am reiterat faptul că nu recunoaştem aşa-numitele alegeri organizate ieri în Crimeea şi Sevastopol, anexate de către Rusia. De asemenea, am constatat că exista viziuni comune în eforturile de integrare europeană a țărilor noastre, cu accent pe implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și combaterea eficientă a corupției. În aceeași ordine de idei, am apreciat poziția activă a Kievului privind identificarea unei soluții politice durabile pentru conflictul transnistrean, în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Am reiterat că prezența ilegală în regiunea transnistreană a militarilor ruși contravine principiului neutralității Republicii Moldova și că acest subiect rămâne o prioritate pentru țara mea”, a scris ministrul.
Potrivit lui, a reconfirmat, de asemenea, poziția fermă a Republicii Moldova privind susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute internațional. „Totodată, l-am invitat pe omologul meu să efectueze o vizită la Chişinău și am convenit să pregătim o nouă vizită în timpul apropiat a premierului Maia Sandu la Kiev”, a adăugat Popescu.
Andriana Cheptine