Fiscul a lansat un complex de acțiuni pentru combaterea corupției în rândul angajaților
Serviciul Fiscal de Stat anunță că va acorda suportul necesar organului de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție în vederea documentării, sub toate aspectele, a cazului de implicare a celor doi inspectori fiscali din nordul țării în acte de corupţie.
Totodată, în scopul prevenirii corupţiei în SFS, a fost inițiat un complex de acțiuni, menite să prevină cazuri similare în orice subdiviziune a SFS. Acestea vor consta în intensificarea orelor de instruire în rândurile angajaților pe segmentul integrității, efectuarea rotațiilor de personal în scopul prevenirii stabilirii unor relații cu agenții economici locali, monitorizarea activității prin prisma codului de etică și conduită, evaluarea personalului în scopul ridicării nivelului de cunoștințe.
În acelaşi context, amintim că la SFS funcţionează linia anticorupție la care orice cetățean ne poate sesiza despre abaterile de la legislație din partea angajaților instituţiei: 0 8000 15 25 TASTA 4.
Doina Secrieru