Un oficial american vine în Republica Moldova, iar Maia Sandu pleacă în SUA
Republica Moldova va fi vizitată, săptămâna viitoare, de către John Bolton, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, transmite OFICIAL.
Anunțul a fost făcut de Premierul țării, Maia Sandu, într-o postare pe o rețea de socializare.
„Toți cei mai importanți parteneri externi manifestă interes pentru Republica Moldova. Avem multe uși deschise, multe propuneri de parteneriat, sprijin și deschidere. În acest context, văd o dezvoltare fără precedent a relațiilor noastre cu SUA. Săptămâna viitoare Republica Moldova va fi vizitată de către John Bolton, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională. Faptul că un oficial de acest rang și domeniu vizitează țara noastră este un semnal puternic de sprijin pentru Republica Moldova”, scrie Maia Sandu.
Totodată, Prim-ministrul a anunțat că, la începutul lunii septembrie va merge într-o vizită în SUA, cu mai mulți membri ai guvernului. „Prioritățile noastre fiind aprofundarea dialogului strategic cu SUA, cooperarea în domenii-cheie, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri la noi acasă. Sunt sigură că parteneriatul cu SUA ne va permite să înaintăm pe calea democrației și a progresului”, scrie Maia Sandu.
Precizăm că, John Bolton, consilier pe securitate al Președintelui SUA, va efectua o vizită în Republica Moldova pe 29 august, iar Prim-ministrul Maia Sandu şi alţi membri ai Guvernului vor efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în perioada 31 august – 4 septembrie.
Cristina Parfeni