Ministrul Popescu, la București: Este important pentru noi să colaborăm cu România, să deblocăm proiectele noastre

Ministrul Popescu, la București: Este important pentru noi să colaborăm cu România, să deblocăm proiectele noastre

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, se află într-o vizită în România, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu, transmite OFICIAL.

Cei doi oficiali au făcut declarații de presă după discuții.

Ministrul de Externe român a precizat că a avut o discuție sinceră și de substanță cu ministrul moldovean.

„L-am invitat pe domnul ministru Popescu să participe în calitate de invitat la Reuniunea anuală a diplomației române în această toamnă. Am discutat despre relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrității teritoriale și suveranității R. Moldova și mai ales cu neafectarea vectorului european. Obiectivul strategic al României în relația cu R. Moldova rămâne susținerea fermă a agendei europene.

Am salutat asigurările domnului ministru Popescu în privința angajamentului noului Guvern de la Chișinău de a îndeplini toate prevederile în Acordul de Asociere”, a spus Teodor Meleșcanu.

La rândul său, ministrul Nicolae Popescu a menționat că R. Moldova este ferm ancorată în spațiul european, iar federalizarea țării nu va avea loc.

„68% din exporturile R. Moldova merg spre UE, iar 20% spre România. Economia R. Moldova, spațiul politic nu poate exista fără această deschidere față de UE. Federalizarea R. Moldova nu este pe agenda politică a țării. Guvernul are tot interesul să faciliteze viața cetățenilor noștri. Vom încerca să simplificăm viața cetățenilor din stânga Nistrului. În plan bilateral, este important pentru noi să colaborăm cu România, să deblocăm proiectele noastre, să accelerăm construcția conductei de gaz de la Ungheni spre Chișinău”, a spus Nicolae Popescu.

De asemenea, ministrul de externe al României a precizat că, mâine, cu o vizită în România se va afla Premierul R. Moldova, Maia Sandu.

Cristina Parfeni

Share