Un băiat de 15 ani a beneficiat de un transplant hepatic de la donator viu
Un băiat în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu ciroză hepatică decompensată, a primit o nouă șansă la viață după ce a beneficiat de un transplant hepatic de la donator viu. Intervenția, realizată la sfârșitul lunii iunie, a fost efectuată cu succes de specialiștii Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, în colaborare cu echipa Institutului Mamei și Copilului. Donatorul a fost o rudă a familiei, un bărbat în vârstă de 43 de ani.
„Am observat că i se umfla abdomenul tot mai mult și am mers să facem investigații. La începutul lunii ianuarie am început analizele, apoi au urmat mai multe internări. Speram că se va vindeca prin tratament medicamentos. În luna martie am aflat că transplantul de ficat era singura șansă de a-i salva viața. Am început să căutăm un donator. Eu și soțul meu am vrut să donăm, însă nu am fost compatibili. În cele din urmă, am găsit un donator compatibil în familie și datorită efortului imens depus de echipele medicale, astăzi copilul nostru este acasă. Le spunem un mare mulțumesc la toti, care au fost implicați în acest proces”, povestește mama băiatului, Mariana.
Operația a presupus transplantarea lobului drept al ficatului de la un donator viu și a fost posibilă datorită colaborării unei echipe multidisciplinare formate din chirurgi, anesteziologi-reanimatologi, pediatri și specialiști în terapie intensivă.
„Operația s-a desfășurat cu succes, iar perioada postoperatorie a avut o evoluție favorabilă. Un asemenea caz presupune o pregătire minuțioasă și implicarea specialiștilor din mai multe domenii medicale, de la evaluarea donatorului și a pacientului până la intervenția chirurgicală și monitorizarea atentă după transplant”, a declarat profesorul, șeful Catedrei chirurgie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”. Adrian Hotineanu.
La rândul său, chirurgul pediatru Igor Ambros, de la Institutul Mamei și Copilului, a subliniat că succesul unei astfel de intervenții este rezultatul unei colaborări impecabile între toate echipele medicale implicate.
„Succesul unui transplant pediatric este rezultatul unei colaborări impecabile între chirurgi, anesteziologi, pediatri, specialiști ATI și numeroși alți profesioniști. Fiecare etapă este esențială, iar reușita intervenției demonstrează valoarea muncii în echipă și a expertizei medicale reunite.”
Anestezia și îngrijirea postoperatorie au fost asigurate de echipe cu experiență în gestionarea cazurilor complexe.
„Anestezia s-a desfășurat fără complicații intraoperatorii, fiind asigurată de o echipă formată din medic anesteziolog-reanimatolog și medic anesteziolog pediatru”, a precizat șefa Secției Anesteziologie, Iana Cotorcea.
„Primele zile după transplant au fost cele mai dificile. Fiecare decizie luată în terapie intensivă a avut un rol important în evoluția pacientului. Pentru noi a fost o provocare, iar pentru copil – o nouă șansă la viață”, a declarat medicul anesteziolog-reanimatolog Anastasia Bobu, secția Terapia intensivă malformații cardiace congenitale.
Ulterior, băiatul a fost transferat în Secția chirurgie hepato-bilio-pancreatică pentru continuarea recuperării. În prezent, acesta se află acasă și urmează tratamentul prescris.
Acesta este al cincilea transplant hepatic pediatric realizat în Republica Moldova, o performanță care confirmă dezvoltarea programului național de transplant și capacitatea echipelor medicale din țara noastră de a realiza intervenții chirurgicale de înaltă complexitate.
Familia pacientului și echipa medicală adresează sincere mulțumiri donatorului pentru gestul de profundă solidaritate și generozitate, care a făcut posibilă salvarea vieții unui copil.












