Trafic restricționat temporar pe drumul R35, în raionul Cantemir, pentru testarea podului din satul Pleșeni

Trafic restricționat temporar pe drumul R35, în raionul Cantemir, pentru testarea podului din satul Pleșeni

Administrația Națională a Drumurilor informează participanții la trafic că, marți, 28 iulie 2026, în intervalul orelor 10:00–11:00, circulația rutieră pe drumul național R35 Comrat – Cantemir – R34 va fi restricționată temporar, în vederea efectuării încercării statice a podului peste râul Tigheci, amplasat în intravilanul satului Pleșeni din raionul Cantemir.

Restricția este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a testelor, care fac parte din procesul de evaluare a stării tehnice a podului.

Lucrările sunt executate în cadrul contractului privind elaborarea raportului de expertiză tehnică, care include inspectarea și diagnosticarea podului, precum și efectuarea încercării statice la încercări controlate pentru podul de șosea amplasat pe drumul R35 Comrat – Cantemir – R34, km 25+538.

Îndemnăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren, să manifeste prudență și să își planifice din timp deplasările, pentru a evita eventualele întârzieri.

Share