Șapte autovehicule au fost reținute la frontiera moldo-ucraineană! Motivul

Șapte autovehicule au fost reținute la frontiera moldo-ucraineană! Motivul

În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est au contracarat șapte tentative de traversare a hotarului în baza actelor falsificate.

Primul caz a fost înregistrat de către inspectorii punctului de trecere ”Palanca”. În cadrul formalităților aferente controlului la ieșirea din țară, polițiștii de frontieră au depistat o procură cu semne de falsificare. Actul a fost prezentat la control de către o cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 50 ani, care se afla la volanul unui automobil de model BMW 5, cu numere de înmatriculare bulgărești.

Ulterior, în punctul de trecere ,,Tudora”, polițiștii de frontieră au depistat cinci polițe de asigurare auto externă ,,Cartea Verde” și un certificat de înmatriculare, a unei cetățene a Ucrainei, la volanul unui Citroen C Elysee, cu indici de falsificare.

În urma verificărilor adiționale, șapte șoferi s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM ”Confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ștampilelor sau sigiliilor false”.

 

Maria Roşca

Share