Pompierii detașați în Grecia au revenit acasă

Pompierii detașați în Grecia au revenit acasă

Astăzi, 17 august 2026, în incinta Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 1 din municipiul Chișinău, a avut loc ceremonia oficială de menționare a echipei de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (GFFFV-MD), care a revenit în țară după finalizarea cu succes a misiunii de pre-poziționare în Republica Elenă, desfășurată în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

În dimineața zilei de 17 august, cel de-al doilea contingent al echipei detașate în Republica Elenă a revenit în Republica Moldova, ceea ce a semnalat încheierea misiunii de pre-poziționare desfășurată în perioada 14 iulie – 15 august 2026.

La ceremonia de întâmpinare și menționare a echipei au participat Konstantinos Kattoulas, Primul consilier în cadrul Ambasadei Republicii Elene în Republica Moldova, Daniella Misail-Nichitin, ministra afacerilor interne, și conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În cadrul evenimentului, pompierii moldoveni au fost apreciați pentru profesionalismul, curajul, responsabilitatea și dedicația demonstrate pe parcursul misiunii, precum și pentru contribuția adusă autorităților elene în gestionarea incendiilor forestiere de amploare.

În cadrul misiunii de pre-poziționare din Grecia, modulul Republicii Moldova a participat la 8 misiuni operaționale, fiind salvată o persoană și 5 case. Totodată echipa a fost zilnic implicată în activități de monitorizare desfășurate sub coordonarea Corpului de Pompieri Elen.

Una dintre cele mai dificile și, totodată, ultima misiune operațională a echipei IGSU a avut loc în perioada 13–14 august 2026, în zona Siviri, municipalitatea Kassandra, regiunea Halkidiki. Pompierii moldoveni au acționat fără întrerupere pentru stingerea incendiului și limitarea propagării focului spre zonele populate și vulnerabile.

Pentru sezonul incendiilor din 2026, Uniunea Europeană a mobilizat un număr record de 777 de pompieri din 14 state, pre-poziționați în mai multe regiuni din sudul Europei înaintea perioadei de vârf a incendiilor forestiere.

În acest an, Republica Moldova a participat pentru a patra oară la misiuni de sprijin pentru lichidarea incendiilor forestiere în Republica Elenă și pentru a treia oară în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Misiunea a demonstrat capacitatea operațională și profesionalismul pompierilor moldoveni în gestionarea incendiilor forestiere de amploare, precum și contribuția Republicii Moldova la eforturile europene de răspuns în situații de urgență. Experiența acumulată va contribui la consolidarea capacităților naționale și la dezvoltarea cooperării în domeniul protecției civile.

Prin participarea la aceste misiuni, pompierii moldoveni demonstrează că solidaritatea, profesionalismul și intervenția coordonată nu cunosc frontiere, iar Republica Moldova este un partener activ și de încredere în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Share