Poliția documentează activitatea unui grup suspectat de trafic de ființe umane și organizarea migrației ilegale
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea unui grup de persoane suspectat de organizarea migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova în Statul Israel și exploatarea acestora prin muncă.
Potrivit investigațiilor, suspecții ar fi recrutat cetățeni moldoveni prin intermediul unei agenții de plasare în câmpul muncii, promițându-le salarii cuprinse între 3 500 și 5 000 de dolari SUA. Pentru perfectarea actelor și obținerea vizelor de muncă, acestora li s-ar fi solicitat câte 7 500 de euro. Ulterior, ajunse în Israel, victimele ar fi fost determinate să muncească în alte domenii decât cele promise și să primească salarii considerabil mai mici.
Totodată, suspecții ar fi profitat de vulnerabilitatea acestora, simulând acordarea unor împrumuturi în valoare de circa 11 500 de euro per persoană, care urmau să fie restituite în termen de șase luni din salariile obținute în Israel. În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în automobilele a trei persoane bănuite, doi bărbați și o femeie, precum și în oficiul utilizat de acestea, au fost ridicate tehnică de calcul și înscrisuri relevante pentru cauza penală.
Acțiunile persoanelor vizate sunt documentate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de ființe umane și organizarea migrației ilegale. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele vizate riscă închisoare de la 7 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea probelor necesare.











