Peste 2 400 de studenți străini au fost admiși în universitățile din țară, în anul de studii 2026-2027
Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.
Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.
Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.
Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.
Numărul de studenți străini în creștere, în instituțiile de învățământ superior din țară, demonstrează atractivitatea și competitivitatea tot mai mare a universităților din Republica Moldova pe plan internațional. Investițiile fără precedent în infrastructura universitară de peste 600 de milioane de lei în ultimii cinci ani, resursele umane calificate, modernizarea programelor de studii creează un mediu academic care le permite tinerilor din întreaga lume să fie pregătiți pentru condițiile actuale ale pieței muncii oriunde în lume.
La inițiativa MEC au fost alocate resurse financiare considerabile și pentru susținerea internaționalizării studiilor din Republica Moldova. Circa un milion de euro au fost investiți cu suportul Băncii Mondiale prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”. Aceste resurse au permis modernizarea și acreditarea internațională a programelor de studii, îmbunătățirea capacităților de predare în limba engleză a profesorilor universitari, crearea platformei informaționale studyin.md pentru o bună informare despre oportunitățile de studii pe care le oferă țara noastră, precum și desfășurarea unei campanii de promovare a studiilor din Republica Moldova în India, țară cu cel mai mare potențial de atragere a tinerilor la studii.













