O nouă misiune de stingere a unui incendiu de vegetație în Grecia

O nouă misiune de stingere a unui incendiu de vegetație în Grecia

Incendiul a izbucnit în apropierea localității Derveni, situată la nord de orașul Salonic, la aproximativ 32 km de Baza Operațională.
Solicitarea de intervenție a fost recepționată la ora 09:20, iar la fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de intervenție și un echipaj format din 12 salvatori și pompieri ai IGSU.
Ajunși la destinație, pompierii moldoveni au fost integrați în dispozitivul operativ alături de colegii din Republica Elenă. Echipele au acționat în mai multe sectoare de intervenție, având misiunea de localizare și lichidare a focarelor active, răcirea suprafețelor afectate și prevenirea extinderii flăcărilor către comunitățile din apropiere.
Intervenția s-a încheiat cu succes la ora 16:00, după lichidarea focarelor și eliminarea riscului de propagare a incendiului.
Pe întreaga perioadă a detașării în Grecia, pe lângă participarea la misiunile operative, pompierii moldoveni desfășoară zilnic sesiuni de instruire și exerciții practice organizate de colegi eleni. Aceste activități au drept scop perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii forestiere, consolidarea cooperării internaționale și schimbul de bune practici în domeniul gestionării situațiilor de urgență.
În perioada 14 iulie – 1 august 2026, în cadrul misiunii de Pre-poziționare a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în Republica Elenă este dislocat primul schimb al modulului specializat în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU, format din 24 de pompieri și 7 unități de tehnică.

Share

Similar

Lasă un comentariu

*