Ministrul Educației: Copiii nu mai încap în clase, iar Primăria Chișinău încearcă să vândă terenurile pe care ar putea fi construite instituțiile de învățământ

Ministrul Educației: Copiii nu mai încap în clase, iar Primăria Chișinău încearcă să vândă terenurile pe care ar putea fi construite instituțiile de învățământ

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, afirmă că primăria Chișinău are zero soluții pentru copiii care nu mai încap în școli și inventează falsuri pe banda rulantă despre cei care încearcă să facă ordine prin reforma „Restart”.

Potrivit ministrului, astăzi, unul dintre viceprimari încearcă să sperie cetățenii cu „dublarea aparatului”, „dublarea costurilor” și apariția a „aproape 70 de structuri” în educație.

„Este o minciună crasă.

Actualele direcții educație urmează să fie reorganizate, iar Agențiile Teritoriale pentru Educație vor prelua administrarea școlilor și personalul aferent. Nu vor exista 70 de instituții care să facă același lucru și nu se dublează cele 425 de posturi existente”, spune Perciun.

Ministrul punctează că în ultimii cinci ani, numărul elevilor din Chișinău a crescut cu peste 15.000.

„Avem clase cu 38, 40 și chiar 42 de copii. Unele licee funcționează cu 600–770 de elevi peste capacitatea pentru care au fost construite.

Acestea sunt problemelereale. Iar rezolvarea lor ține direct de responsabilitatea Primăriei.

Ce face însă administrația municipală?

În loc să prezinte un plan pentru construcția unor școli și grădinițe noi, a încercat să scoată la licitație aproximativ cinci hectare de teren pe care ar putea fi construite două școli și două grădinițe – aproape 1.900 de locuri pentru copii.

Copiii nu mai încap în clase, iar Primăria încearcă să vândă terenurile pe care ar putea fi construite instituțiile de care orașul are nevoie.

Și tot Primăria vorbește despre grija față de educație”, mai spune ministrul.

Totodată, oficialul îndeamnă conducerea Primăriei Chișinău să răspundă cetățenilor la câteva întrebări:
– Câte școli noi a construit?
– Câte grădinițe noi a construit?
– Ce soluții a aplicat pentru instituțiile supraaglomerate?
– De ce a încercat să scoată la licitație terenuri potrivite pentru școli și grădinițe?
– Unde este planul pentru cartierele în care mii de familii nu au suficiente locuri în instituțiile de învățământ?

„Lipsa de rezultate nu poate fi ascunsă la nesfârșit în spatele falsurilor și al indignării de Facebook.

Chișinăul are nevoie de terenuri pentru copii, de școli și de clase în care elevii să aibă loc să învețe.

Mai puțină propagandă. Mai multă administrație responsabilă”, a punctat ministrul.

Share