Ion Ceban: Absolvenții din Chișinău vor putea beneficia de lecții suplimentare gratuite de pregătire pentru Bacalaureat
Primarul General, Ion Ceban, informează că, începând cu luna ianuarie, absolvenții din Chișinău vor putea beneficia de lecții suplimentare gratuite de pregătire pentru examenul național de Bacalaureat, la disciplinele la care au nevoie de sprijin.
Totodată, începând cu 14 noiembrie, 2.000 de elevi din clasele a IX-a din Chișinău vor beneficia de lecții gratuite pentru pregătirea de examenele de absolvire.
„Ne dorim să-i ajutăm pe elevi să se pregătească cât mai bine pentru examene și să obțină rezultate frumoase. Dragi părinți și profesori, împreună îi ajutăm pe copiii noștri să reușească!”, a subliniat edilul.











