Incendiu izbucnit într-un lan cu cereale la Ștefan Vodă

Incendiu izbucnit într-un lan cu cereale la Ștefan Vodă

În după amiaza zilei de 12 iulie 2026 pompierii au intervenit pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins un lan cu cereale în localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:22. La fața locului au fost îndreptate două echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o parte din lanul cu grâu, dar și vegetație uscată din apropiere.

Pompierii au reușit în scurt localizarea arderii la ora 16:55 și lichidarea completă la ora 17:16.

În urma incendiului, focul a distrus 7 hectare de grâu, însă datorită acțiunii operative a pompierilor, 39 de hectare de culturi cerealiere au fost salvate, fiind prevenită extinderea flăcărilor și producerea unor pagube considerabile. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă un pericol major pentru mediu, bunuri materiale și vieți omenești. Focul se poate extinde rapid, afectând terenuri agricole, păduri și gospodării.

IGSU îndeamnă populația să evite utilizarea focului deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată, iar în cazul observării unui incendiu să apeleze Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 13 situații pentru lichidarea focarelor de vegetație uscată.

Share