Foto// Vezi ce nereguli a depistat ANSA în Piaţa Centrală!

Foto// Vezi ce nereguli a depistat ANSA în Piaţa Centrală!

În contextul intensificării controalelor în locurile autorizate de comerț cu produse alimentare, un grup de lucru al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, format din Directorul general al Agenţiei, dl Ion SULA, Șeful direcției Municipale pentru Siguranța Alimentelor, dl Roman VENGHER și inspectori ai subdiviziunii, au inspectat Piața Centrală din Municipiu. În timpul acțiunilor de control au fost inspectate atît halele cu produse vegetale, cît și cele cu produse de origine animală. Grupul de lucru a depistat un șir de neconformități în baza cărora au fost întocmite procese verbale, prescripții și sistate activitatea unor comercianți. 

Au fost scoase în evidență neconformitățile din hala de lactate și de pește, lipsa în unor certificate și condițiile de igienă în hala de carne. Drept urmare a controlului de astăzi va fi elaborat un program de acțiuni, în comun cu administrarea pieței, pentru prevenirea și înlăturarea tuturor neconformităților depistate.

Consumatorii sunt în drept să ceară de la comercianții de produse alimentare, indiferent de tipul unității comerciale (piață, gheretă, magazin, supermarket etc.), un șir de acte care garantează inofensivitatea produselor și sănătatea consumatorului (Certificatul de calitate, Certificatul de inofensivitate, Certificatul sanitar-veterinar, Actele de proveniență a produselor).

Oficial.md reaminteşte că, în scopul protecției sănătății umane și a intereselor consumatorilor privind siguranța alimentelor, prevenirea, eliminarea sau reducerea riscurilor pentru sănătatea umană, în perioada 22 decembrie 2014 – 15 ianuarie 2015, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor împreună cu Subdiviziunile Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor și reprezentanții Autorităților publice locale, vor intensifica inspecțiile în piețele alimentare, precum și în locurile autorizate de comerț cu produse alimentare.

Maria Roşca

Share