Examen de calificare după teste unice pentru circa 1.800 de elevi din colegii și centre de excelență

Examen de calificare după teste unice pentru circa 1.800 de elevi din colegii și centre de excelență

Peste 1.800 de elevi din 24 de colegii și centre de excelență susțin astăzi, 23 iunie, examenul de calificare în baza testelor unice, organizat în 17 centre externe din întreaga țară. Este al doilea an consecutiv în care Ministerul Educației și Cercetării aplică acest model de evaluare la nivel național, după modelul examenului de bacalaureat.

În total, 1.870 de candidați susțin examenul la opt programe de formare profesională: Contabilitate (446 de candidați), Planificarea și administrarea afacerilor (193), Turism (301), Merceologie (95), Învățământ primar (258), Finanțe și bănci (128), Jurisprudență – calificarea Grefier (260) și Educație timpurie – calificarea Educator (189).

Principala particularitate a acestui model este că examenele nu sunt organizate și evaluate în instituțiile în care învață candidații. Probele se desfășoară în centre externe de examen, monitorizate video, iar lucrările sunt verificate centralizat într-un Centru Republican de Evaluare din municipiul Chișinău, de către opt comisii republicane de evaluare. „Sistemul este similar celui aplicat la examenele naționale de bacalaureat și are scopul de a asigura condiții egale de examinare pentru toți candidații și o evaluare cât mai obiectivă a competențelor profesionale”, susține Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Examenul are loc în 17 centre externe, dintre care cinci în municipiul Chișinău, iar celelalte în Bălți, Briceni, Cahul, Dondușeni, Drochia, Edineț, Hâncești, Orhei, Râșcani, Soroca, Ungheni și UTA Găgăuzia.

Acest model de testare a fost aplicat pentru prima dată în sesiunea 2025, când aproximativ 1.000 de elevi din patru programe de formare profesională au susținut examenul în baza testelor unice. În acest an, numărul programelor incluse în sesiune s-a dublat, de la patru la opt, iar numărul candidaților a crescut la 1.870.

„Extinderea acestei practici face parte din procesul de uniformizare a standardelor de evaluare în învățământul profesional tehnic și urmărește ca rezultatele obținute de absolvenți să fie comparabile la nivel național, indiferent de instituția în care și-au făcut studiile”, afirmă Liudmila Stihi, secretar de stat la MEC.

Rezultatele preliminare vor fi afișate la 1 iulie 2026 în centrele externe de examen. În aceeași zi, candidații care nu sunt de acord cu nota obținută vor putea depune contestații.

Share