Concurs pentru ocuparea funcției de Director al S.A. ,,Drumuri-Orhei”
Consiliul S.A. ,,Drumuri-Orhei”, în corespundere cu prevederile Legii nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni, Statutului societății și altor acte normative, anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Director al S.A. ,,Drumuri-Orhei”.
Concursul pentru ocuparea funcției vacante de director al S.A. „Drumuri Orhei” se va desfășura în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director al S.A. „Drumuri Orhei”, aprobat prin hotârărea Consiliului Societății din 30 iulie 2026.
Cerințe față de candidați:
a. este cetățean al RM;
b. cunoaște limba română; c. deține studii superioare sau echivalentul lor în domeniul tehnic, economic sau juridic;
d. a activat în funcții de conducere cel puțin 3 ani;
e. cunoașterea cel puțin a unei limbi de circulație internațională;
f. nu a împlinit vârsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă atât la data demarării concursului, cât și în perioada de valabilitate a contractului de management de 5 ani;
g. nu este parte în careva litigiu, de orice gen și natură, inclusiv litigiu judiciar și/sau arbitral, cu Societatea;
h. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
i. nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
j. nu este condamnat, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16–21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
k. nu a fost destituit, în ultimii 5 ani, dintr-o funcție de conducere în temeiul art. 200 alin. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002 (cu excepția cazurilor de încetare a contractului de muncă din motive neimputabile conducătorului).
Atribuțiile Directorului Societății: Directorul conduce activitatea curentă Societății în toate domeniile, cu excepția celor ce țin de competența Adunării generale a acționarilor și Consiliului Societății, conducându-se în acțiunile sale de legislația în vigoare, Statutul Societății, hotărârile Adunării generale a acționarilor, Consiliului Societății și regulamentul organului executiv.
Directorul Societății, în limitele atribuțiilor sale:
1. acționează în interesele Societății, fără mandat și fără procură, să aprobe statele de personal, să emită ordine și dispoziții;
2. încheie contracte și efectuează tranzacții în numele Societății (cu excepția celor, care conform Statutului țin de competența Consiliului Societății sau a Adunării Generale a acționarilor), eliberează procuri, mandate, deschide conturi bancare;
3. împuternicește alte persoane cu funcții de răspundere, angajați ai Societății, cu dreptul de încheiere a tranzacțiilor respective;
4. asigură îndeplinirea obligațiunilor Societății față de persoanele fizice și juridice;
5. organizează administrarea și activitatea de producere a Societății;
6. distribuie, în cadrul activității de producție și economice, resursele și mijloacele financiare, materialele, mijloacele tehnice, etc;
7. asigură elaborarea planurilor de lucru ale Societății, întocmirea dărilor de seamă, bilanțurilor, devizelor si ale altor documente necesare;
8. asigură controlul asupra stării patrimoniului Societății, transferării valorilor materiale și pecuniare, activității subdiviziunilor de producere și altor subdiviziuni structurale;
9. poartă răspundere materială pentru prejudicierea Societății în rezultatul adoptării deciziilor cu încălcarea cerințelor cadrului normativ și a Statutului Societății;
10. asigură elaborarea și prezentarea spre examinare și/sau coordonare Consiliului Societății actele necesare conform cadrului normative, inclusiv Direcțiile prioritare de dezvoltare a Societății;
11. asigură realizarea programului de dezvoltare a Societății;
12. angajează și concediază salariații Societății, aplică măsuri de stimulare morală și materială, cât și măsuri de răspundere materială și disciplinară.
13. participă la elaborarea și încheierea contractelor colective cu sindicatul, la soluționarea litigiilor de muncă;
14. emite delegații angajaților Societății pentru realizarea unor acțiuni concrete conform condițiilor și regulilor acestor delegații, în scopul realizării obiectivelor conducerii Societății; 15. aprobă schema de încadrare și salarizare a personalului în limita normativelor aprobate de Consiliul societății;
16. prezintă trimestrial consiliului societății sau adunării generale a acționarilor dări de seamă asupra rezultatelor activității sale;
17. asigură convocarea Adunărilor generale, crearea condițiilor necesare pentru ținerea ei, perfectarea procesului-verbal al Adunării generale, organizarea, păstrarea și eliberarea copiilor proceselor-verbale sau a extraselor din ele, la cererea acționarilor;
18. soluționează alte chestiuni, cu excepția celor, care în conformitate cu Statutul și legislația în vigoare, țin de competența Adunării generale a acționarilor sau Consiliului Societății.
Drepturi și obligații: Drepturile și obligațiile Directorului al S.A. „Drumuri Orhei”, vor fi stabilite în Contractul de management. Termen de contractare Candidatul selectat de Consiliu în baza concursului va încheia Contractul de management pentru funcția de Director al S.A. „Drumuri Orhei” cu Consiliul Societății pentru o perioadă de până la 5 ani.
Remunerare Directorul al S.A. „Drumuri Orhei”, va fi remunerat conform Contractului de management, încheiat între candidatul selectat și Consiliul Societății. Condițiile de plată vor fi stabilite în Contract, în corespundere cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.743 din 11.06.2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară.
Dosarul de participare la concurs trebuie să conțină:
a. scrisoarea de motivare,
b. viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Societății;
c. curriculum vitae (CV);
d. copia de pe buletinul de identitate;
e. copia de pe diploma de studii;
f. scrisori de recomandare (cel puțin de două);
g. cazierul judiciar sau declarație pe proprie răspundere privind lipsa antecedentelor penale;
a. declarația privind evaluarea competenței și adecvării persoanei înaintate în funcția de director al Societății, conform anexei nr.4 la Regulament;
b. copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate;
c. confirmarea cunoașterii cel puțin a unei limbi de circulație internațională (diplomă, atestat, certificate sau alte documente);
d. acordul prealabil în scris semnat de candidat privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform anexei nr.6 la Regulament.
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs: 26 august 2025, orele 16:00 (Chișinău).
Orice dosar incomplet sau depus după expirarea termenului limită indicat în anunț nu va fi examinat.
Locul depunerii documentelor:
documentele de participare la concurs pentru ocuparea funcției de Director al S.A. „Drumuri Orhei”, vor fi depuse la sediul societății amplasat pe adresa: mun. Orhei, str. Călărașilor, 6, către secretarul Comisiei de selectare. Persoana de contact: Sergiu Postica, tel. 079266438;
Actele pot fi depuse de luni până vineri, în intervalul orei 08:30 – 16:00, cu excepția pauzei de masă (ora 12:00 – 13:00) și a zilelor de sărbătoare/ nelucrătoare.










