Companii din domeniul comercializării materialelor de construcții, bănuite de eschivare de la plata impozitelor de peste 7 mln. lei
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de eschivare de la plata impozitelor, aferente perioadei fiscale 2024, în sumă de peste 7 milioane de lei.
Astfel, mai multe companii din domeniul producerii și comercializării materialelor de construcții și prestarea serviciilor de construcții ar fi desfășurat activități economice care nu au fost reflectate integral în evidența contabilă, inclusiv prin nedeclararea integrală a veniturilor obținute din comercializarea produselor fabricate. Totodată, entitățile sunt bănuite că ar fi inclus în documentele contabile și fiscale date denaturate privind veniturile și cheltuielile, precum și că ar fi tăinuit obiecte impozabile, contrar prevederilor legislației fiscale.
La data de 11 august 2026, au fost efectuat percheziții la oficiile, domiciliile și mijloacele de transport a factorilor de decizie a mai multor entități din municipiul Chișinău și raionul Rezina.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate documente contabile, înscrisuri și alte materiale relevante, care urmează să fie examinate în vederea confirmării circumstanțelor și faptelor investigate. Materialele ridicate urmează a fi supuse verificărilor și analizei corespunzătoare în cadrul procedurilor legale.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.











