Cazul celor cinci păsări protejate găsite împușcate în raionul Rîșcani este investigat
Cinci păsări protejate, o barză neagră și patru lopătari, au fost găsite împușcate în apropierea unui bazin acvatic din extravilanul satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Ambele specii sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Inspectorii de mediu s-au deplasat la fața locului împreună cu reprezentanții ANSA și ai autorității publice locale. În urma verificărilor, două dintre păsări au fost găsite pe malul bazinului, cu urme vizibile de împușcare, iar alte trei au fost observate ulterior pe suprafața apei.
În urma constatărilor, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a sesizat Poliția pentru documentarea cazului, identificarea persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor. Poliția a deschis o anchetă, iar în cadrul investigațiilor au fost identificate persoane suspecte. De la acestea au fost ridicate trei arme, care urmează să fie examinate în cadrul anchetei.
Expertizele balistice și veterinare au confirmat prezența unor mici proiectile metalice provenite din cartușe de vânătoare, ceea ce indică folosirea armelor de foc. Investigațiile urmează să stabilească cine a tras, din ce arme și în ce circumstanțe au fost omorâte păsările.
Unul dintre exemplare, barza neagră, purta un transmițător GPS și era monitorizată de specialiști în protecția păsărilor din Estonia. Corpul păsării a fost preluat pentru investigații suplimentare.
Potrivit informațiilor Inspectoratului pentru Protecția Mediului, bazinul în apropierea căruia au fost găsite păsările se află în fondul de vânătoare nr. 25 Moșeni, gestionat de filiala Rîșcani a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova. În zonă au avut loc partide de vânătoare la păsări de baltă, iar eventuala legătură dintre acestea și cazul investigat urmează să fie stabilită de organele de anchetă.
Prejudiciul cauzat mediului a fost calculat la 62 500 de lei. Pentru fiecare pasăre protejată a fost stabilit un prejudiciu de 12 500 de lei, ceea ce înseamnă 12 500 de lei pentru barza neagră și 50 000 de lei pentru cei patru lopătari.
Ținând cont de valoarea prejudiciului și de circumstanțele în care au fost omorâte păsările, cazul este investigat penal. Autoritățile examinează fapta ca posibil caz de vânătoare ilegală.
Ministerul Mediului va monitoriza evoluția anchetei și va colabora cu instituțiile responsabile pentru ca toate circumstanțele cazului să fie stabilite, iar persoanele care vor fi găsite vinovate să răspundă conform legii.
Cazul a fost semnalat Inspectoratului pentru Protecția Mediului Rîșcani de către reprezentanții A.O. „Protecția Păsărilor”. Ministerul Mediului mulțumește asociației pentru implicare și pentru sesizarea cazului și mizează, în continuare, pe implicarea cetățenilor în semnalarea situațiilor care pot dăuna mediului.












