Cămin renovat la standarde europene pentru studenți ai Universității Pedagogice „Ion Creangă”
Peste 200 de studenți de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău vor locui, începând cu 1 septembrie 2026, într-un cămin renovat la standarde europene și dotat cu mobilier și echipamente moderne.
Lucrările au fost făcute cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Valoarea investiției se ridică la 1,8 milioane de euro.
Căminul, situat pe strada Suceava din Chișinău, este organizat în apartamente alcătuite din două sau trei camere, pentru cazarea a 2–3 studenți. Fiecare dintre acestea dispune de grup sanitar și bucătărie mobilată și dotată cu frigider și plită cu inducție. Clădirea oferă acces persoanelor cu dizabilități fizice, fiind dotată cu rampă de acces, elevator vertical și camere adaptate.
Prezent la evenimentul de inaugurare, ministrul Dan Perciun a menționat: „Este un exemplu al modului în care ar trebui să arate căminele studențești. Această investiție răspunde nevoii de a îmbunătăți condițiile de cazare ale studenților, aspect evidențiat și de sondajele privind satisfacția lor față de calitatea studiilor în Republica Moldova”.
Ministrul a mai spus că până în anul 2030 urmează să fie renovate integral 19 cămine studențești, pentru lucrări fiind identificate deja 30 de milioane de euro. „Asta înseamnă că la sfârșitul acestei decade vom avea circa 5.000 de locuri de cazare la asemenea standarde”, a notat ministrul.
„Renovarea capitală a căminului a reprezentat o investiție strategică în creșterea calității vieții studenților, nu doar prin crearea condițiilor moderne pentru performanță și bunăstare, dar și prin stabilirea unui nou standard de confort, accesibilitate și calitate pentru comunitatea universitară”, a spus Alexandra Barbăneagră, rectora universității.
„Banca Mondială își reafirmă angajamentul de a continua sprijinul pentru modernizarea infrastructurii studențești și de a extinde aceste investiții și către alte cămine universitare. Credem că fiecare student merită condiții demne de studiu și de trai”, a menționat Ion Gonța, economist în domeniul educației, Banca Mondială.
Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie, coordonatorul Proiectului, a vorbit despre importanța investițiilor în dezvoltarea sistemului de învățământ din țară în corespundere cu cerințele actuale ale pieței muncii. „Investiția în educație este investiția în viitorul țării. Avem nevoie de specialiști bine pregătiți pentru încadrarea în câmpul muncii”.
În următorii trei ani, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, alte șapte cămine din Republica Moldova vor fi renovate capital și dotate cu mobilier și echipamente moderne.












