(ANALIZĂ) În 2025, construcțiile rezidențiale reprezentau doar 1,4% din PIB-ul R. Moldova, față de 3% în România și 5% media din Uniunea Europeană
În 2025, construcțiile rezidențiale reprezentau doar 1,4% din PIB-ul R. Moldova, față de 3% în România și 5% media din Uniunea Europeană. Despre aceasta scrie expertul Veaceslav Ioniță într-o analiză dedicată pieței imobiliarelro din R. Moldova.
„Republica Moldova investește de două ori mai puțin decât România și de peste trei ori mai puțin decât media Uniunii Europene în construcții rezidențiale. Acest lucru arată că sectorul se află într-o situație dificilă și că sunt necesare măsuri urgente pentru deblocarea pieței imobiliare”, a concluzionat expertul.
Potrivit analizei, dacă 70 de ani în urmă se dădeau în exploatare în medie aproximativ 40 de metri pătrați la 100 de locuitori, în 2025 indicatorul a coborât la 10 metri pătrați, iar în primul trimestru al anului 2026 la doar 7 metri pătrați, cel mai redus nivel înregistrat vreodată.
Totodată, Veaceslav Ioniță a evidențiat că piața imobiliară din Chișinău s-a prăbușit în ultimii 3 ani. Dacă în anii 1980 se dădeau anual în exploatare circa 8.000 de apartamente, iar în 2021 aproximativ 6.700, în primul trimestru al anului 2026 numărul anualizat a coborât la circa 1.000 de apartamente. În ultimii 3 ani au fost date în exploatare aproximativ 4.500 de apartamente, mai puține decât într-un singur an, 2023, când au fost finalizate circa 4.900 de apartamente.
Expertul a mai remarcat și o schimbare neobișnuită în distribuția geografică a construcțiilor. Deși în ultimii 15 ani Chișinăul a concentrat circa 85% din valoarea totală a construcțiilor rezidențiale și 70% din suprafața construită, în prezent suprafața locuințelor date în exploatare în afara capitalei a devenit mai mare decât cea din municipiu, o situație rar întâlnită până acum. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, fără intervenții care să faciliteze procesul de autorizare și dare în exploatare a locuințelor, tendința de scădere a construcțiilor rezidențiale va continua și în perioada următoare, amplificând deficitul de locuințe noi și dificultățile cu care se confruntă sectorul.























